Forumul Judecătorilor din România solicită stabilirea de reguli pentru reluarea graduală a activității instanțelor judecătorești și cer act normativ rapid pentru judecata prin videoconferință

Forumul Judecătorilor din România solicită Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Justiției și Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit competențelor lor, să stabilească reguli pentru reluarea graduală a activității instanțelor judecătorești, în scopul prevenirii răspândirii infecțiilor respiratorii cauzate de virusul SARS-CoV-2. FJR a lansat un apel pentru restrângerea procedurilor orale în fața instanțelor judecătorești. Asociația consideră că se impune adoptarea cu rapiditate a unui act normativ în vederea stabilirii unor reguli privind judecata prin videoconferință.

Redăm mai jos apelul FRJ

”Forumul Judecătorilor din România consideră că, în actualul context, sediile instanțelor de judecată pot deveni noile focare de răspândire a virusului SARS-CoV-2, dacă nu vor fi adoptate măsuri graduale de reluare a activității, fiind necesară menținerea a numeroase reguli de precauție deja aplicate în prezent.

Astfel, trebuie imaginat un plan de reluare graduală, cuprinzând mai multe etape, de natură a permite și a asigura distanțarea fizică între participanții la actul de justiție și protejarea sănătății publice, fiind cunoscut că, în instanțele mari, de tipul Tribunalului București sau Curții de Apel București, fluxul de persoane într-o zi normală de lucru depășește 3.000 de justițiabili, avocați, magistrați, personal auxiliar, jandarmi etc.

Prima etapă (delimitată în timp în funcție de evoluția pandemiei în România) ar presupune judecarea cauzelor cu caracter deosebit de urgent (ca și până acum), dar și a dosarelor cu caracter urgent, apreciate astfel de instanțele judecătorești și de Consiliul Superior al Magistraturii.

Pentru judecata acestor cauze, va putea fi recomandată atât fixarea unor intervale orare distincte, pentru a evita aglomerarea sălii de judecată, cât și măsuri de protecție/distanțare a părților în interiorul sălii de judecată și în restul instanței. Accesul la arhive și registraturi va trebui restricționat în continuare la minimum, fiind recomandată comunicarea actelor de procedură exclusiv pe cale electronică, cu obligativitatea menționării imediate, în acest sens, a unor adrese de e-mail de către părți, iar numai ca excepție și prin poșta obișnuită.

Asociația consideră că se impune adoptarea cu rapiditate a unui act normativ în vederea stabilirii unor reguli privind judecata prin videoconferință, aplicabile inclusiv după încetarea stării de urgență. Toate litigiile care antrenează ca părți exclusiv autorități publice ori alte persoane fizice sau juridice, părți reprezentate prin avocați sau consilieri juridici, ar putea fi soluționate prin videoconferință, în măsura existenței acestei posibilități tehnice. Este necesar, de asemenea, ca instanțele la care nu există suportul tehnic pentru desfășurarea ședinței, fără prezența efectivă a părților și a participanților în sala de judecată, să fie dotate cu astfel de echipamente.

A doua etapă ar presupune, pe lângă soluționarea dosarelor cu caracter urgent, stabilite pentru prima etapă, judecata acelor cauze caracterizate printr-un număr limitat de participanți, apreciate astfel de instanțele judecătorești și de Consiliul Superior al Magistraturii, prin stabilirea unor reguli de prioritizare.

De asemenea, în prima și a doua etapă se vor putea judeca și cauzele care nu implică citarea părților, precum și dosarele (cel puțin în materie civilă lato sensu) în care părțile consimt ca soluționarea să se facă fără citarea părților, pe baza înscrisurilor existente la dosar și a probelor deja propuse, doar instanța judecătorească putând aprecia necesitatea existenței fazei orale.

Cu privire la restrângerea fazei orale în procedurile judiciare, Guvernul și Parlamentul României vor trebui să aibă rol activ și să propună/reglementeze rapid o soluție care să permită judecata a sute de mii de cauze de pe rolul instanțelor, fără dezbateri orale, atât în prima instanță, cât și în căile de atac, în condițiile respectării drepturilor și libertăților fundamentale și al jurisprudenței relevante a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În materie civilă lato sensu, dreptul la o procedură orală nu este unul absolut, Curtea Europeană a Drepturilor Omului admițând derogări când procedura privește un aspect extrem de tehnic, ce va face obiectul unor probe scrise sau când procedura vizează aspecte de drept, fără vreo legătură cu stabilirea situației de fapt (CEDO, Blücher c. Republicii Cehe).[1]

Statele pot crea proceduri fără caracter oral în fața instanțelor de apel și recurs, în măsura în care acestea sunt ținute de starea de fapt stabilită de prima instanță și cu condiția ca oralitatea să fi fost asigurată în fața instanței de fond (CEDO, Rippe c. Germaniei). În plângeri contravenționale (exces de viteză sau alte contravenții rutiere), cât timp nu era nevoie de a evalua credibilitatea martorilor, Curtea a admis că nu era necesară audierea orală și procedurile se puteau realiza doar în scris (CEDO, Suhadolc c. Sloveniei).

În materie penală, procedurile privind încuviințarea exercitării căilor de atac sau cele care privesc numai chestiuni de drept, nu și probleme de fapt, pot fi conforme cu exigențele art. 6 și atunci când apelantului nu i-a fost dată posibilitatea să fie ascultat personal de către instanța de apel sau de către Curtea de casație (CEDO, Monnell și Morris c. Regatului Unit al Marii Britanii)

Având în vedere rolul Curții de Casație și observând procedura în ansamblu, Curtea a considerat că neacordarea posibilității ca reclamanții să își susțină argumentele oral, fie personal sau prin membrii baroului obișnuit, nu le-a încălcat dreptul la un proces echitabil (CEDO, Meftah și alții c. Franței).

În fața Curților de apel care își exercită jurisdicția atât asupra problemelor de fapt cât și de drept, art. 6 din Convenție nu garantează în mod necesar dreptul la o ședință publică, sau dacă o asemenea ședință există, nu este garantat în mod necesar dreptul de a participa în persoană la ședință.

Având în vedere că în apelul reclamantului nu au fost invocate chestiuni de fapt sau de drept care să nu poată fi soluționate în temeiul actelor de la dosar și luând în considerare gravitatea redusă a infracțiunii și interdicția majorării pedepsei în apel, Curtea de Apel a decis în mod just că stabilirea unei ședințe publice era în mod vădit lipsită de necesitate, respectând dreptul la un proces echitabil al reclamantului (CEDO, Fejde c. Suediei).

Nici litera și nici spiritul art. 6 din Convenție nu împiedică o persoană să renunțe în mod voluntar la garanțiile oferite de procesul echitabil, atât în mod expres, cât și tacit. Renunțarea la dreptul de a participa la ședința de judecată trebuie să fie neechivocă, să fie însoțită de un minimum de garanții procedurale corespunzătoare acestei renunțări și să nu contravină unui interes de ordine publică. Pentru a considera că reclamantul a renunțat implicit, prin comportamentul său, la un drept conferit de art. 6, trebuie să fie stabilit că reclamantul putea să prevadă în mod rezonabil consecințele comportamentului său (CEDO, Sejdovic c. Italiei).

Încă de la începutul fazei scrise, este necesar ca instanța de judecată să poată informa părțile de posibilitatea renunțării la oralitate (așa cum este posibilă solicitarea judecării în lipsă), iar atunci când natura procesului permite (de exemplu, nu este necesară administrarea unor probe în condiții de oralitate), în situația în care părțile renunță, procesul se va desfășura în scris (cu respectarea contradictorialității).

O asemenea posibilitate ar determina și utilizarea mai largă a administrării probelor prin avocați sau consilieri juridici. Dacă instanța va considera necesar să administreze și alte probe, va cita și asculta părțile și, după caz, le va ordona sau încuviința și administra nemijlocit în fața sa. Prezența fizică a persoanelor este necesară pentru a aduna probe în cazul în care aceștia sunt martori ai unor evenimente importante pentru cauză (CEDO, Kovalev c. Rusiei).

Procedurile în formă scrisă în cazul recursului sunt, în general, acceptate ca fiind compatibile cu prevederile articolului 6 din Convenție. O audiere orală nu ar putea fi necesară pentru recurs în cazul în care nu apar aspecte ce țin de credibilitatea martorilor, faptele nu sunt contestate și părțile beneficiază de posibilități adecvate de a-și prezenta cauza lor în scris și de a contesta dovezile împotriva lor. În unele tipuri de cauze (contenciosul asigurărilor sociale sau contenciosul administrativ, spre exemplu) oralitatea și publicitatea nu sunt absolut necesare în faza căii de atac, ca regulă generală.

Până în prezent, resursele logistice asigurate de Ministerului Justiției au avut o valoare simbolică, iar sistemul judiciar nu beneficiază de dotări performante care să asigure testarea angajaților și a publicului, în scopul prevenirii riscului de îmbolnăvire cu COVID 19.

În același timp, sănătatea personalului instanțelor, a avocaților și a justițiabililor primează, de aceea revenirea la ședințele de judecată încărcate nu este o soluție. Opțiunea este aceea de a alege responsabil între statistici judiciare încărcate, prezentate în ședințele de bilanț anuale, și viața participanților la actul de judecată.

În continuare, vor fi necesare mai multe măsuri de protecție: plasarea unor recipiente cu dezinfectant specific la intrarea în sediile instanțelor, pentru utilizarea lor de toate persoanele care intră în incinte, dezinfectarea sălilor de judecată și a tuturor încăperilor de mai multe ori pe zi, interzicerea accesului în clădiri a persoanelor care prezintă anumite simptome (febră, tuse sau dificultăți de respirație etc.), cu avizul unui medic, furnizarea de măști de protecție de unică folosință și a accesului la produse dezinfectante pentru personalul din compartimentele care lucrează cu publicul sau cu dosarele, magistrați, avocați, justițiabili etc., instalarea unor automate de ticketing, precum și evitarea prezenței neesențiale a avocaților sau a justițiabililor, a studenților aflați în practică, a auditorilor de justiție.

La nivel mondial, există preocupări similare pentru reluarea graduală a activității, fiind organizate grupuri de lucru pentru propuneri în acest sens. De asemenea, au fost adoptate mijloace tehnice (panouri de plexiglas etc.) pentru asigurarea distanțării fizice în sălile de judecată. Bunele practici deja aduse la îndeplinire în alte state (spre exemplu, Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii ori Italia) pot fi preluate și în România, cel puțin parțial.[2]

Parlamentul României, Guvernul României, Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii sunt autorități direct responsabile de aplicarea unui plan concret de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, pentru ca instanțele judecătorești să nu devină focare de infecție, prin urmare, este necesar ca toate eforturile de legiferare, susținere financiară (dotarea instanțelor cu tehnologia și infrastructura necesare) sau stabilire de reguli de aplicare unitară a legislației ori de administrare a justiției să fie luate rapid, fără întârziere.”

Asociația Forumul Judecătorilor din România

judecător Dragoș Călin, co-președinte

judecător Lucia Zaharia, co-președinte