Forumul Judecătorilor îi cere lui Victor Ciorbea să atace la CCR ordonanța de urgență cu dedicație pentru ca Netejoru și Stan să poată rămâne la șefia Inspecției Judiciare
Asociația Forumul Judecătorilor din România îi cere Avocatului Poporului, instituție condusă de Victor Ciorbea, să sesizeze ”imediat” Curtea Constituțională în ceea ce privește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018, o OUG cu dedicație prin care Lucian Netejoru și Gheorghe Stan rămân la șefia Inspecției Judiciare.
”Avocatul Poporului are atribuția expresă de a sesiza Curtea Constituțională cu privire la legi și ordonanțe, iar aceasta nu este limitată la protecția drepturilor omului, rolul său trebuind să fie extrem de activ în apărarea statului de drept, prin urmare și a angajamentelor internaționale luate în acest sens de Statul român”, se arată în comunicatul Formului Judecătorilor.
Asociația susține că OUG 77/2018 încalcă dispozițiile art.1 alin.(3) și (5) și ale art.133 alin.(1) și art.134 alin.(4) din Constituția României. Art.133 alin.(1) din Constituție stipulează că CSM este garantul independenței justiției, motiv pentru care trebuie să acționeze în acest sens, inclusiv în ceea ce privește actele normative referitoare la autoritatea judecătorească.
Foto: Captură Youtube.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.