Forumul Judecătorilor solicită Avocatului Poporului sesizarea imediată la CCR a legii privind statutul magistraților, promulgată vineri de Klaus Iohannis, pe motiv că afectează independența Justiției
Asociația Forumul Judecătorilor arată, într-un comunicat, că a făcut solicitarea către Victor Ciorbea de a ataca la CCR modificările aduse legii 303/2004 privind statutul magistraților, ”dată fiind promulgarea și imediata publicare în Monitorul Oficial a precum și iminenta sa intrare în vigoare, și deoarece unele dintre măsurile legislative cuprinse sunt contrare recomandărilor Comisiei de la Veneția sau GRECO și pun în pericol însuși parcursul României ca stat membru al Consiliului Europei”.
”Avocatul Poporului are atribuția expresă de a sesiza Curtea Constituțională cu privire la legi și ordonanțe, iar aceasta nu este limitată la protecția drepturilor omului, rolul său trebuind să fie extrem de activ în apărarea statului de drept, prin urmare și a angajamentelor internaționale luate în acest sens de Statul român”, subliniază asociația.
- Vezi aici textul integral al sesizării transmise Avocatului Poporului: AVOCATUL POPORULUI – Memoriu Legea de modificare a Legii nr.303-2004
(Foto: Inquam Photos / George Călin)
În primul rând, Forumul Judecătorilor pune pe masa lui Victor Ciorbea argumentele Comisiei de la Veneția, care , în privința legii privind statutul magistraților, a sugerat României:
- să reexamineze sistemul de numire/revocare a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin revizuirea prevederilor corespunzătoare din Constituție, în perspectiva oferirii condițiilor pentru un proces de numire/revocare neutru și obiectiv, prin menținerea rolului instituțiilor precum președintele țării și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), capabile să echilibreze influența ministrului Justiției;
- să elimine limitările propuse cu privire la libertatea de exprimare a judecătorilor și procurorilor;
- să completeze prevederile privind răspunderea materială a magistraților prin precizarea explicită că, în lipsa relei credințe și/sau a neglijenței grave, magistrații nu pot fi trași la răspundere pentru o soluție care ar putea fi contrazisă de o altă instanță;
- să modifice mecanismul de desfășurare a acțiunii în regres astfel încât acțiunea în regres să fie exercitată numai după ce și numai dacă răspunderea magistratului a fost constatată prin procedura disciplinară;
- să renunțe la mecanismul propus pentru pensionarea anticipată dacă nu se poate garanta că nu va avea nici un efect advers asupra funcționării sistemului; să se asigure că măsurile de „verificare” a magistraților se bazează pe criterii suficient de clare și că acestea sunt însoțite de garanții procedurale și de dreptul la o cale de atac judiciară, și identificarea unor căi de consolidare a mecanismelor de supraveghere a serviciilor de informații.”
De asemenea, un alt argument folosit de Forumul Judecătorilor este raportul GRECO, referitor tot la modificarea de către PSD-ALDE-UDMR a legilor Justiție, care a reiterat o serie de recomandări adresate României:
- să se analizeze corespunzător impactul modificărilor asupra viitoarei structuri de personal a instanțelor și parchetelor pentru a fi adoptate măsurile tranzitorii necesare și regulamentul de aplicare ce urmează a fi adoptat de CSM cu privire la promovarea judecătorilor și procurorilor să reglementeze criterii adecvate, obiective și clare, care să aibă în vedere calificările și meritele reale ale acestora (paragraful 32);
- să se asigure că independența parchetului este – în cea mai mare măsură posibilă – garantată prin lege, și să se evalueze impactul modificărilor propuse asupra viitoarei independențe operaționale a procurorilor, astfel încât, dacă este necesar, să fie adoptate garanții suplimentare pentru a proteja împotriva intervențiilor;
- să se evite crearea de noi surse pentru conflicte de interese și incompatibilități, în special în legătură cu activitățile politice și funcțiile guvernamentale (paragraful 45);
- să se analizeze diferitele modificări care afectează drepturile și obligațiile, precum și răspunderea judecătorilor și procurorilor pentru erori judiciare astfel încât să se asigure predictibilitatea și claritatea suficiente a regulilor în materie, și pentru a evita ca acestea să devină o amenințare la adresa independenței sistemului judiciar (paragraful 47).
”Sub toate aspectele, Curtea Constituțională are obligația de loialitate constituțională de a aștepta și de a valorifica opiniile Comisiei de la Veneția, așadar inclusiv în privința modificărilor aduse legilor justiției. Având în vedere statutul României de parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de stat membru al Consiliului Europei, recomandările Comisiei de la Veneția nu pot rămâne fără efecte în plan practic, fiind avute în vedere la îmbunătățirea cadrului normativ, fără ca aceasta să echivaleze cu o încălcare a principiului supremației Constituției României”, atrage atenția Forumul Judecătorilor.
În ceea ce privește GRECO (Grupul de State împotriva Corupției), asociația arată că acest organism veghează la punerea în practică a angajamentelor statele membre de a-și uni eforturile, de a-și împărtăși experiențele și de a acționa împreună în acest domeniu, prin intermediul unui proces dinamic de evaluare și presiune reciproce.
”Rapoartele de evaluare sunt întocmai respectate de statele membre, în cadrul cooperării loiale și al evaluării reciproce dintre acestea”, subliniază Forumul Judecătorilor.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri modificările aduse legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ultima lege din pachetul celor trei legi ale Justiției modificate anul trecut de majoritatea PSD-ALDE-UDMR. Principalele și cele mai contestate modificări aduse actului normativ sunt amputarea puterii de decizie a președintelui în ceea ce privește numirea procurorilor de rang înalt: șefii DNA, DIICOT și ai Parchetului General, dar și posibilitatea pensionării anticipate a magistraților, după numai 20 de ani de activitate (detalii aici).
În urma unor discuții cu Comisia de la veneția, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că va modifica prin ordonanță de urgență legile Justiției. Potrivit proiectului de OUG, consultat de G4Media.ro, care urmează să fie adoptat în ședința de luni a Guvernului, pensionarea anticipată, după numai 20 de ani de activitate, a judecătorilor și procurorilor a fost amânată cu patru ani, până la 31 decembrie 2022. Proiectul de ordonanță de urgență nu conține însă și alte modificări solicitate de Comisia de la Veneția în opinia preliminară din iulie referitoare la legile justiției (vezi aici opinia Comisiei de la Veneția), precum: modalitatea de numire și revocare a procurorilor șefi ai principalelor Parchete (DNA, DIICOT, Parchetul general), reconsiderarea înființării unei secții speciale pentru investigarea magistraților (detalii aici).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii