Fosilele rare ale unui crocodil marin, vechi de peste 10 milioane de ani, descoperite în Peru / Deşertul Ocucaje, considerat cel mai mare cimitir de fosile din lume, ce datează din Miocen
Paleontologii peruani au prezentat miercuri la Lima fosilele rare ale unui exemplar tânăr de crocodil marin, vechi de 10 milioane – 12 milioane de ani, descoperite în deşertul Ocucaje, considerat cel mai mare cimitir de fosile din lume ce datează din Miocen, informează AFP, transmite Agerpres.
„Este pentru prima dată când găsim (în Peru) rămăşiţele unui exemplar juvenil din această specie”, a declarat într-o conferinţă de presă Mario Gamarra, paleontolog specializat în vertebrate la Institutul geologic, minier şi metalurgic din Lima.
Este vorba despre „o fosilă de Piscogavialis, un crocodil gavial care a existat în Peru în urmă cu aproximativ 10 milioane – 12 milioane de ani”, a precizat el, subliniind starea sa perfectă de conservare.
Acele specimene prezentau o morfologie a craniului şi a maxilarului diferită de cele ale crocodililor şi aligatorilor actuali. „Aveau un bot lung şi regimul lor alimentar era în întregime piscivor”, a explicat Mario Gamarra.
Fosila, măsurând aproximativ trei metri în lungime, a fost descoperită la sfârşitul anului 2023 în deşertul Ocucaje, la circa 350 de kilometri sud de Lima şi la 40 de kilometri de coastele peruane la Oceanul Pacific.
Acel deşert este cunoscut pentru că le-a dezvăluit oamenilor de ştiinţă, în urmă cu 30 de ani, primele semne despre existenţa unor fosile ce datează din epoca Miocen (23 milioane – 5 milioane de ani în urmă), mai ales cele ale unor rechini gigantici şi caşaloţi ce aveau lungimi de până la 20 de metri.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.