G4Media.ro

Fosilele unei ţestoase şi ale unuia dintre ouăle sale, descoperite în Pompeii,…

Sursa: Facebook/ Pompeii - Parco Archeologico

Fosilele unei ţestoase şi ale unuia dintre ouăle sale, descoperite în Pompeii, orașul acoperit complet cu cenușă după erupția vulcanului Vezuviu

Fosilele unei broaşte ţestoase şi ale unuia dintre ouăle sale au fost descoperite de arheologi în Pompeii, celebrul oraş din epoca Imperiului Roman care a fost acoperit complet cu cenuşă după o erupţie vulcanică în anul 79 e.n., informează Reuters.

Ţestoasa era ascunsă sub podeaua de lut a unei magazii şi murise cel mai probabil înainte ca vulcanul Vezuviu să erupă.

„Îşi săpase o groapă pentru a depune ouă, dar nu a reuşit să le depună, iar asta ar fi putut să îi provoace moartea”, a declarat Valeria Amoretti, care lucrează ca antropolog în acest sit istoric.

Neobişnuita descoperire a fost făcută în timpul unor săpături realizate într-o zonă care a fost devastată de un cutremur violent în anul 62 e.n. şi care a fost inclusă ulterior într-o baie publică.

Situl fusese la originile sale o reşedinţă opulentă, cu mozaicuri rafinate şi picturi murale, datând din secolul I î.e.n., iar arheologii italieni nu înţeleg deocamdată motivul pentru care clădirea nu a fost restaurată, ci asimilată băilor publice de pe Via Stabiana.

„Atât prezenţa broaştei ţestoase în oraş, cât şi abandonarea acelei vile de lux… ilustrează dimensiunea transformărilor petrecute după cutremurul din anul 62 e.n.”, a declarat Gabriel Zuchtriegel, directorul general al sitului arheologic Pompeii.

„Evident că nu au fost reconstruite toate casele şi spaţiile publice, chiar şi unele aflate centrul oraşului erau atât de puţin frecventate încât au ajuns să fie locuite de animale sălbatice” , a adăugat el.

„În acelaşi timp, extinderea băilor publice reprezintă o dovadă a marii încrederi cu care oraşul Pompeii şi-a început reconstrucţia după acel cutremur, pentru a fi însă complet distrus într-o singură zi din anul 79 e.n.”, a completat directorul sitului. (Sursa: Agerpres)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...