G4Media.ro

Fost fotbalist al generației de aur, Dănuț Lupu a început să plângă…

Sursa foto: Captură Digi Sport

Fost fotbalist al generației de aur, Dănuț Lupu a început să plângă în direct după ce a fost condamnat la închisoare: „Îmi fac probleme pentru familie”

Dănuț Lupu (56 de ani) a fost condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare, după ce a fost prins în timp ce conducea fără permis. El a început să plângă în direct, după ce a auzit sentința: „Nu-mi fac probleme pentru mine, îmi fac probleme pentru familie”, a spus fostul sportiv, potrivit digisport.ro.

Dănuț Lupu este plecat din țară cu familia și a anunțat că va reveni în România în weekend. El a dezvăluit că va ispăși jumătate din pedeapsa dictată de instanță: va sta în spatele gratiilor aproximativ 3 luni și jumătate.

„(…) Eu cred că statul putea foarte ușor…stau și mă gândesc altfel. Statul român cheltuie mai mulți bani cu mine, 4 luni, decât dacă îmi dădeau amendă penală. 4 luni sunt, toată lumea face o treime. O să fac undeva pe la 3 luni și jumătate – 4 luni. Legea așa spune, o treime. Nu cred că am o faptă în care să zici că am făcut cine știe ce. Cam așa ceva, cât timp te condamnă, nu ești pericol public. Duminică, mă vor lua de la aeroport. Cred că din momentul în care s-a dat sentința, ai 8 ore sau 6 ore să te predai. Mă duc la frontieră și predau pașaportul. Eu am avut o vorbă: nici la dușmani nu le doresc să ajungă la pușcărie! Nu-mi fac probleme pentru mine, îmi fac probleme pentru familie. O să o las pe soție să plece înainte și eu o să vin ultimul în țară. Sunt cam singurul fotbalist din generația mea care am rămas însurat cu prima soție. Din nefericire pentru ea, pe 5 octombrie e ziua ei de naștere. De aia am și ales să mă întorc sâmbătă sau duminică. Câteodată și oamenii mari mai plâng. (n.r. plânge). Nu prea am răspuns la telefon. Am primit foarte multe mesaje, le mulțumesc tuturor celor care mă încurajează (n.r. plânge și își găsește cu greu cuvintele).”, a declarat Dănuț Lupu, pentru Fanatik.

Dănuț Lupu (n. 27 februarie 1967Galați) este un fost fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990. Acesta și-a început cariera fotbalistică la clubul local Dunărea Galați, unde a evoluat între 1985-1987. A fost imediat remarcat de conducătorii lui Dinamo, fiind transferat la echipa roș-albilor în 1987. Contribuie prin jocul său inventiv și creator la cucerirea eventului în 1990, precum și la parcusul dinamoviștilor în Cupa Cupelor, încheiat în semifinalele competiției. Tot în 1990, el participă cu echipa națională la turneul final al Campionatului Mondial din Italia.

Dănuț Lupu a fost condamnat la șapte luni și zece zile de închisoare cu executare, dar a făcut apel. În cele din urmă, lui Lupu i s-a respins solicitarea și urmează să se predea în weekend, la revenirea în țară.

„CAB în dosarul penal nr 13016/1748/2022 respinge apelul inculpatului Dănuț Lupu.

02.10.2023

Ora estimata: 09:00

Complet: S2 C6 A

Tip soluție: Respins apel

Soluția pe scurt: DP 1401/A/ În baza art.421 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul inculpat Lupu Dănuţ împotriva sentinţei penale nr. 79/16.02.2023, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 13016/1748/2022. În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 2 octombrie 2023.

Document: Hotarâre 1401/2023 02.10.2023”, este hotărârea în cazul lui Dănuț Lupu, potrivit sursei menționate mai sus.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Imi pare rau ca nu ai fost un adult responsabil. Stiai ce faci, stiai pedeapsa. Tu esti responsabil de aglomerarea închisorii si cheltuiala statului cu încarcerarea ta. Ai fost iertat o data, ce ai învățat? Ce exemplu ai dat?

    • o data?
      1988-Dundee-arestat pentru furt din magazin
      1990- grecia- acuzat că făcea parte dintr-o bandă de hoți care se ocupau de mașini și a stat două luni și jumătate în închisoare!
      2005-Bucuresti- prins la aeroportul din București cu aproape 80.000 de euro nedeclarați, ascunși în bagaj printre ciorapi și haine
      -2005 au început cu prinderile repetate ale lui Dănuț Lupu conducând fie fără permis, fie în mașini neînmatriculate.
      Asa zic stirile pro.

  2. Am înțeles că a condus repetat fără permis. Legea e lege. Trei luni nu e mare lucru și cred că va fi respectat și în închisoare.

  3. Nea Dănuț, nu mai plânge că ești vinovat.
    Te-ai crezut mai presus de lege. Vorba ciobanului Becali, scrie
    și tu vreo 2-3 cărți și scapi în 2 luni. Poate te ajută chiar Becali, el
    e mare scriitor. Ultimul lui mare roman se numește „Creșterea și
    pășunatul mioarelor”. 🐑🐐