Fost ministru bulgar de externe: Nu trebuie să plătim pentru Schengen cu acceptarea altor refugiați
“Toate țările europene susțin cu tărie că Bulgaria și România au îndeplinit condițiile pentru admiterea în Schengen și, dintr -o dată, apare o nouă condiție – de a accepta refugiați. Anul viitor, în Austria, vor avea loc alegeri, iar subiectul migrației este primul în programul actualului cancelar. Noi trebuie să reacționăm cu grijă la acest detaliu și să continuăm negocierile privind Schengen, deoarece Austria este una dintre cele două țări care ne pune piedici. Nu este clar cum se va schimba mai exact în plan tehnic trecerea frontierei. Ceea ce ei oferă va fi benefic doar pentru turism și nu există nicio dată”, a declarat fostul ministrul bulgar de externe și ambasador al Bulgariei în Turcia, Nadejda Neinski, transmite Rador Radio România, care citează 24Chasa.
Austria este gata să relaxeze veto-ul privind extinderea Schengen cu Bulgaria și România, dar are patru condiții. Printre acestea se numără control întărit la frontiere și acceptarea refugiaților din Afganistan și Siria.
Noua cerință nu este logică, deoarece Bulgaria și România nu pot îndeplini mai multe condiții pentru Schengen decât toate celelalte state, a mai spus fostul ministru bulgar.
Noi insistăm ca pentru responsabilitățile noastre ca stat din prima linie să existe mai multă solidaritate. Statele membre ale UE nu ar trebui să plătească pentru Schengen cu acceptarea unor refugiați suplimentari, a mai spus Nadejda Neinski.
Potrivit acesteia, este o greșeală conectarea celor două condiții pentru Schengen. Și în prezent se lucrează cu angajați ai Frontex, cu servicii austriece și olandeze pentru controlul granițelor noastre, a mai amintit ea.
Potrivit fostului ministru bulgar de externe, aceasta este o testare a reacțiilor din partea Bulgariei și României și ar trebui să existe o sincronizare în acțiuni. “Nu ar trebui să permitem să fim separați de România. Trebuie să fim consecvenți și să ne apărăm poziția”, a mai spus Nadejda Neinski. (Traducerea: Mirela Petrescu)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii