Fost responsabil al serviciilor de informaţii columbiene, condamnat la 12 ani de închisoare pentru „tortură” asupra unei jurnaliste
Un fost responsabil al serviciilor de informaţii din Columbia a fost condamnat joi la 12 ani de închisoare pentru mai multe infracţiuni, printre care „tortură agravată” asupra unei jurnaliste, a anunţat Parchetul columbian, informează vineri AFP, transmite Agerpres.
Enrique Ariza, fost director al serviciilor de informaţii din Departamentul Administrativ de Securitate (DAS) al Columbiei – organism dizolvat în 2011 – a fost condamnat pentru „persecuţie, hărţuire şi alte acţiuni ilegale împotriva jurnalistei Claudia Julieta Duque Orrego”, a precizat Parchetul pe reţeaua socială X.
Fostul ofiţer a fost declarat vinovat de „tortură continuă agravată”, adaugă comunicatul.
Cu această cea mai recentă condamnare, „sunt deja opt foşti funcţionari ai acestor servicii care au fost condamnaţi pentru persecuţiile ale căror victime au fost familia mea şi eu însămi”, a salutat decizia Claudia Duque pe aceeaşi reţea socială.
Luni, fostul director-adjunct al DAS, José Narváez, a fost de asemenea condamnat la 12 ani de închisoare în acelaşi dosar.
Fostul director al serviciilor de informaţii Giancarlo Auque, inculpat în acelaşi dosar, îşi aşteaptă încă verdictul, a amintit jurnalista.
Tribunalul a considerat că Julieta Duque a fost victima unei campanii de intimidare, hărţuire şi supraveghere ilegală din partea DAS din 2001 până în 2004, ceea ce a constrâns-o la exil.
Jurnalista ancheta asupra presupuselor legături între funcţionari ai DAS şi asasinarea jurnalistului Jaime Garzon în 1999, crimă atribuită fostului lider paramilitar Carlos Castano, decedat în 2004.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank