G4Media.ro

Fost şef al ANSVSA, condamnat la închisoare cu suspendarea executării pedepsei şi…

Sursa foto: Pixabay

Fost şef al ANSVSA, condamnat la închisoare cu suspendarea executării pedepsei şi muncă în folosul comunităţii, într-un dosar de complicitate la abuz în serviciu și fals intelectual

Fostul şef al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş, a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Mureş, la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, într-un dosar de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată, relatează Agerpres.

În acest dosar, DNA l-a trimis în judecată pe Radu Roatiş cu acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată (52 de acte materiale) şi fals intelectual în formă continuată (12 acte materiale).

Hotărârea pronunţată miercuri poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Potrivit încheierii postate pe portalul instanţelor de judecată, perioada de supraveghere este de trei ani, iar pe parcursul acesteia inculpatul este obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Administraţiei Publice Locale – Primăria Municipiului Târgu Mureş sau în cadrul Spitalului Municipal Târgu Mureş.

În paralel, fostul şef al ANSVSA trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 5.571 de lei.

De asemenea, i s-a interzis exercitarea unor drepturi, cum ar fi dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de trei ani.

În urmă cu câteva zile au fost condamnaţi alţi doi inculpaţi care au semnat acord de recunoaştere a vinovăţiei în aceeaşi speţă – fostul director al DSVSA Mureş, Kincses Sandor şi şefa serviciului Economic al DSVSA Mureş, Radu Felicia.

Kincses Sandor a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere timp de trei ani, fiind obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Sovata sau în cadrul Spitalului Sovata, să participe la programe de reintegrare socială şi să achite cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 5.050 de lei.

Kincses Sandor a fost cercetat de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată (50 de acte materiale) şi fals intelectual în formă continuată (61 de acte materiale).

Şefa Serviciului Economic din cadrul DSVSA Mureş, Radu Felicia, acuzată de complicitate la abuz în serviciu (46 de acte materiale ) a primit o condamnare la doi ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei, precum şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Publice Locale – Primăria Municipiului Târgu Mureş sau în cadrul SC Administrator Imobile şi Pieţe Târgu Mureş. În plus, a fost obligată să participe la un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să plătească cheltuieli judiciare în cuantum de 1.565 lei.

În ambele cazuri, soluţiile nu sunt definitive.

În acest dosar, trei dintre cei opt inculpaţi au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA Târgu Mureş, acuzaţia de bază fiind aceea că în perioada 2017-2021, fostul şef al ANSVSA, Radu Roatiş, ar fi încasat salariu de la DSVSA Mureş fără a se prezenta la serviciu.

DSVSA Mureş nu s-a constituit parte civilă în dosare, întrucât prejudiciile au fost restituite în timpul urmăririi penale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Eu sunt uimit ca un judecator nu decide si urmarea unor sedinte obligatorii la psiholog. Platite de el.
    Am inteles ca pwscariashii beneficiaza de servicii gratuite
    De ce? De ce sa nu compensam: de ambele parti.

  2. Este strigator la cer. In fiecare zi apar tot felul de dosare sau dosarele la DNA sau DIICOT unde directorasi de trei lei din institutiile de stat comit infractiuni.