
Fosta directoare a DSP Olt, trimisă în judecată pentru fapte de corupţie / E acuzată că ar fi angajat fictiv o asistentă în schimbul unor servicii de cosmetică şi înfrumuseţare / În dosar sunt implicați mai mulți angajați
Fosta directoare a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt şi mai mulţi angajaţi ai instituţiei au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie, într-un dosar instrumentat de DNA – Serviciul Teritorial Craiova, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), transmis luni AGERPRES, în cauză cercetările au fost efectuate de procurorii DNA Craiova cu sprijinul poliţiştilor din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Olt şi au vizat infracţiunile de luare de mită, abuz în serviciu, dare de mită şi fals material în înscrisuri oficiale.
Ancheta penală a fost finalizată şi dosarul a fost trimise spre judecare la Tribunalul Olt cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cauză.
Fosta directoare a DSP Olt, cât şi mai multe angajate din direcţie au fost trimise în judecată sub control judiciar, iar administratorul unei societăţi şi doi angajaţi DSP Olt au fost trimişi în judecată fără măsură preventivă.
Fosta directoare executivă a DSP Olt este acuzată de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine ori pentru altul, un folos necuvenit, în formă continuată, luare de mită (două infracţiuni din care una în formă continuată) şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată. Ea ar fi primit drept mită în anul 2021, de la administratorul unei societăţi comerciale, un teren în suprafaţă de 612 metri pătraţi în Slatina, într-o zonă cu potenţial de dezvoltare imobiliară, pentru derularea în bune condiţii a contractului de închiriere între instituţia pe care o conducea şi firma care deţinea clădirea.
Totodată, fosta directoare este acuzată că ar fi angajat fictiv o asistentă în schimbul unor servicii de cosmetică şi înfrumuseţare.
Au mai fost trimise în judecată şi coordonatoarea Departamentului Supraveghere în Sănătate Publică din cadrul DSP Olt şi un asistent medical din instituţie, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine ori pentru altul, un folos necuvenit, în formă continuată şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
Administratorul unei societăţi comerciale s fost trimis în judecată pentru dare de mită, un consilier de la DSP Olt a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, iar un funcţionat din aceasi instituţie a fost trimis în judecată pentru fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
„Astfel, din cercetări a rezultat faptul că, în cursul lunii aprilie 2021, în contextul derulării unui contract de închiriere între Direcţia de Sănătate Publică şi o societate comercială administrată de unul dintre inculpaţi, inculpata director executiv al instituţiei menţionate, în această calitate, ar fi primit cu titlu de mită de la acesta, un lot de teren în suprafaţă de 612 mp în oraşul Slatina, într-o zonă cu potenţial de dezvoltare imobiliară, pentru derularea în bune condiţii a contractului de închiriere menţionat anterior.
Lotul de teren respectiv ar fi fost vândut părinţilor inculpatei director executiv, prin încheierea în mod formal a unui contract de vânzare-cumpărare pentru suma de aproximativ 9.000 de euro, în condiţiile în care mai multe loturi de teren similare au fost vândute de inculpatul administrator de societate comercială, în aceeaşi perioadă, pentru sume cuprinse între 32.000 şi 35.000 de euro.
Totodată, din cercetările efectuate nu s-a putut găsi nicio dovadă că suma de 44.000 lei (aproximativ 9.000 de euro) ar fi fost plătită în mod efectiv, în înscrisurile notariale fiind menţionat că banii s-au plătit în numerar, fără a exista un înscris care să ateste plata sumei”, precizează sursa citată.
Anchetatorii mai susţin că în perioada iunie 2022 – octombrie 2024, fosta directoare executivă a DSP Olt ar fi dispus plata salariului către o persoană angajată la DSP Olt ca asistent medical deşi persoana în cauză nu ar fi lucrat niciodată în instituţie, nu ar fi îndeplinit vreo sarcină de serviciu şi nu ar fi mers la locul de muncă, încasând în mod necuvenit salariul lunar.
„În realizarea demersului infracţional, cu încălcarea dispoziţiilor legale, inculpata director executiv ar fi fost ajutată de inculpata coordonator al Departamentului Supraveghere în Sănătate Publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Olt care ar fi semnat foile colective de prezenţă şi fişele de evaluare a performanţelor individuale pentru inculpata angajată ca asistent medical, atestând, în acest mod, prezenţa la serviciu a acesteia din urmă.
Astfel, prin plata necuvenită a salariilor lunare, ar fi fost prejudiciat bugetul instituţiei publice cu suma de 163.426 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru inculpata în cauză. În perioada respectivă, inculpata ar fi desfăşurat efectiv activităţi profesionale la salonul de înfrumuseţare care îi aparţine. Totodată, în perioada iunie 2022 – iulie 2024, inculpata director executiv ar fi beneficiat de la inculpata angajată ca asistent medical, direct şi în mod necuvenit, de servicii de cosmetică şi înfrumuseţare prestate în fiecare lună din perioada menţionată, în cuantum total de 23.865 lei (aproximativ 1.000 lei pe lună)”, se arată în comunicatul DGA.
În numele asistentei medicale angajată la DSP fără să lucreze acolo, un consilier în cadrul DSP Olt ar fi depus în luna iulie anul trecut o cerere de concediu de odihnă, instigat de către o funcţionară, potrivit sursei citate.
DSP Olt s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 163.426 lei, iar asupra bunurilor aparţinând celor trei persoane sub control judiciar s-au dispus măsuri asiguratorii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.