G4Media.ro

Fosta președintă a Coreei de Sud, Park Geun-hye, condamnată definitiv la 20…

sursa foto: Facebook\ Park Geun-Hye

Fosta președintă a Coreei de Sud, Park Geun-hye, condamnată definitiv la 20 de ani de închisoare pentru corupție

Curtea Supremă din Coreea de Sud a confirmat definitiv joi condamnarea fostei preşedinte Park Geun-hye la 20 de ani de închisoare în răsunătorul scandal de corupţie care a dus la destituirea sa în 2017, relatează AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Decizia pune capăt unui lung proces judiciar care a urmat plecării din funcţie a şefei statului, după luni de ample manifestaţii în stradă.

Prima femeie aleasă preşedinte al Coreii de Sud, Park Geun-hye a fost condamnată în 2018 la 30 de ani de închisoare pentru corupţie şi abuz de putere. O serie de recursuri şi de noi procese ulterioare i-au redus pedeapsa la 20 de ani de detenţie.

Joi, dosarul a ajuns pentru a doua oară la Curtea Supremă, care a confirmat sentinţa de 20 de ani de închisoare.

Înalta instanţă a aprobat de asemenea amenzile şi despăgubirile pe care fosta preşedintă trebuie să le plătească şi care se ridică la un total de 21,5 miliarde de woni (16 milioane de euro).

În vârstă de 68 de ani, Park Geun-hye, care a boicotat de mult timp audierile, spunând că nu este un proces echitabil, a fost absentă joi.

De asemenea, ea a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru încălcări ale legislaţiei electorale, pedepsele nefiind contopite.

Park Geun-hye a fost găsită vinovată că a primit sau cerut zeci de milioane de dolari de la companii sud-coreene, între care Samsung Electronics, că a împărtăşit documente clasate ca secrete, că a făcut o „listă neagră” cu artişti critici faţă de politica sa sau că a demis oficiali care se opuneau abuzurilor sale de putere.

Scandalul a scos la lumină legăturile problematice între aceste companii de familie şi puterea politică, prin intermediul fostei preşedinte şi a consilierei sale din umbră Choi Soon-sil, care au acceptat mită în schimbul unor favoruri politice.

În urma destituirii sale a ajuns la putere în 2017 avocatul de centru-stânga Moon Jae-in, profitând de pierderea de credibilitate de către conservatori.

Coreea de Sud este cunoscută pentru severitatea justiţiei împotriva foştilor şefi de stat. Astfel, cei patru foşti preşedinţi sud-coreeni încă în viaţă au fost condamnaţi cu toţii după finalizarea mandatului. Fostul şef de stat Roh Moo-hyun s-a sinucis în 2009 după ce a fost interogat pentru suspiciuni de corupţie la adresa familiei sale.

Sfârşitul procesului judiciar înseamnă că Park Geun-hye poate pretinde de acum o graţiere.

În urmă cu câteva săptămâni, şeful Partidului Democrat (centru-stânga), Lee Nak-yon, a precizat că ia în considerare să „sugereze” o graţiere pentru Park Geun-hye şi Lee Myung-bak, un alt fost preşedinte condamnat. Însă declaraţiile sale au stârnit nemulţumirea atât a dreptei, cât şi a stângii.

sursa foto: Facebook\ Park Geun-Hye

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. tudorele fa ceva

    • Morala?
      Peste tot este corupție dar nu chiar peste tot este și justiție. In Romania, daca s-ar fi ajuns la o condamnare și dacă inculpatul nu ar fi dispărut miraculos înainte și ajuns printr-o tara exotică, ar fi fost o pedeapsă de 2 ani, și aia cu suspendare.

  2. In Coreea de Sud judeca Justiția nu mafia precum in Romania.

  3. Mi-ar plăcea să văd și în România sentințe cu 20 ani de închisoare.

  4. Haideți să mutăm tot aparatul de stat în Coreea de sud.
    Să vedem atunci ce trupești vor avea curajul să candideze.
    Cu o mișcare rezolvăm aproape toate problemele țării.

    • Basescu nu pleaca fara SIIJ

    • E mai simplu să importăm Judecători Sud-Coreeni la noi în M.J., la ICCJ de exemplu sau la CAB, nici nu mai zic de Grupul Infracțional Organizat de la CCR.
      În primul an vor curăța sistemul de judecătorii bolșevici infractori, apoi ceilalți – cu adevărat Judecători, se vor putea pune pe treabă.

      PS: e un vis deocamdată, posibil în secolul XXII va deveni realitate.