G4Media.ro

Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost…

Sursa foto: Pexels

Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă, transmite News.ro.

Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după ce iniţial judecătorii Tribunalului sucevean stabiliseră în acest caz o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Medicul oncolog Anca Dumitrovici Ababneh şi-a recunoscut faptele de corupţie în faţa instanţei, ea sperând că astfel va obţine o pedeapsă mult mai mică.

Fosta şefă a Secţiei Oncologie de la Spitalul Suceava Anca Ababneh Dumitrovici a fost trimisă în judecată de către procurori în noiembrie anul trecut pentru 280 de fapte de luare de mită. Ea ar fi primit de la pacienţi bani, dar şi miere de albine, caşcaval, brânză, carne de porc, parfumuri şi alte bunuri.

”Inculpata, în calitate de medic primar oncologie medicală în cadrul Ambulatoriului Oncologie Medicală al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în mod repetat, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul şi asistenţa oncologică care trebuiau realizate gratuit, în luna aprilie 2022 a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, iar în perioada 12.12.2022-19.01.2023, a primit diferite sume de bani (în cuantum de 20 660 lei şi 750 euro) şi alte foloase (miere de albine, caşcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză, parfumuri, băuturi alcoolice, carne de porc etc.) de la pacienţi sau de la aparţinătorii acestora”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Anchetatorii au stabilit că medicul sucevean a luat mită de 29 de ori într-o singură zi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cam puțin.