Foşti şefi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vaslui, condamnaţi pentru fapte de corupţie / Fostul șef al Biroului Rutier a primit 9 ani de închisoare / Decizia nu e definitivă
Fostul şef al Biroului Rutier Vaslui, Iulian Munteanu, a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru fapte de corupţie, au decis, luni, magistraţii Tribunalului Vaslui, anunță Agerpres.
În acelaşi dosar, ofiţerul Mihai Axente, din cadrul IGPR, a primit o condamnare de trei ani de închisoare cu executare. De asemenea, fostul comandant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui în perioada 2005 – 2015, Mihai Carp, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, iar fostul şef al Serviciului Rutier Vaslui, Ioan Vârlan, a primit o pedeapsă de 7 ani de închisoare cu executare, în cazul altor poliţişti trimişi în judecată în aceeaşi cauză fiind dispusă suspendarea executării pedepsei.
Decizia magistraţilor vasluieni nu este definitivă.
În anul 2015, la propunerea DNA, şeful Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipale Vaslui, Iulian Munteanu, şi comisarul-şef de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) – Direcţia Rutieră, Mihai Axente, au fost reţinuţi şi apoi arestaţi pentru fapte de corupţie comise în perioada 2013 -2015. Ulterior, ei au fost plasaţi în arest la domiciliu, apoi sub control judiciar.
Un număr de 21 de inculpaţi, printre care oameni de afaceri şi poliţişti, au fost trimişi în judecată în anul 2016 în dosarul instrumentat de DNA.
Printre persoanele trimise în judecată se numără şi fostul comandant al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihai Carp, pensionat în anul 2015 în urma unor probleme medicale, dar şi fostul şef al Serviciului Rutier Vaslui, Ioan Vârlan.
În urma finalizării anchetei, procurorii din Cadrul Biroului Teritorial al DNA Iaşi au înaintat spre soluţionare dosarul privind comiterea mai multor fapte de corupţie Tribunalului Vaslui.
În sarcina inculpaţilor, procurorii au reţinut infracţiunile de dare de mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, mărturie mincinoasă, abuz în serviciu, favorizarea infractorului, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, Iulian Munteanu este acuzat de săvârşirea a 3 infracţiuni de luare de mită, dare de mită în formă continuată (două acte materiale), 2 infracţiuni de trafic de influenţă, 2 infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, 12 infracţiuni instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, 2 infracţiuni instigare la fals intelectual, 3 infracţiuni instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
Comisarul-şef de poliţie din cadrul IGPR – Direcţia Rutieră, Mihai Axente, este acuzat de luare de mită în formă continuată (două acte materiale).
Ioan Vîrlan, şeful Serviciului Rutier Vaslui (structură la nivel de judeţ), este acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi instigare la fals intelectual.
În aceeaşi cauză, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Vaslui sunt acuzaţi că modificau procesele verbale de constatare a unor infracţiuni, astfel încât anumite persoane protejate, printre care oameni de afaceri sau persoane influente, să nu beneficieze de amenzi.
Fostul şef al IPJ Vaslui, Mihai Carp, este acuzat că ar fi dispus anularea unei amenzi primite de două persoane care au traversat neregulamentar şi a cerut angajaţilor să modifice sancţiunea în avertisment.
De asemenea, în unele situaţii, Iulian Munteanu a pretins de la conducătorii auto favorizaţi foloase necuvenite pentru sine sau pentru alte persoane.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu