G4Media.ro

Foștii președinți Barack Obama, Bill Clinton şi George W. Bush, la învestirea…

sursa foto: Facebook/ Joe Biden

Foștii președinți Barack Obama, Bill Clinton şi George W. Bush, la învestirea lui Joe Biden/ După ceremonie, cei patru vor lansa un apel la unitate

La puţin timp după depunerea jurământului, pe 20 ianuarie, preşedintele Joe Biden se va alătura predecesorilor săi Barack Obama, Bill Clinton şi George W. Bush pentru a lansa un apel la unitate către o ţară rănită şi divizată, relatează AFP, citată de Agerpres.

„America unită” va fi tema învestirii celui de al 46-lea preşedinte, a anunţat luni comitetul de organizare a ceremoniei, la câteva zile după violenţele de la Capitoliu care au şocat profund ţara.

Joe Biden va lansa un apel la unitate pe 20 ianuarie, alături de trei foşti preşedinţi

O dată la fiecare patru ani, sute de mii de spectatori asistă în capitala federală americană la acest eveniment, însă accesul va fi în acest an limitat din cauza pandemiei, care a costat viaţa a peste 370.000 de persoane în SUA.

Primarul din Washington, Muriel Bowser, le-a cerut luni americanilor să nu se deplaseze la ceremonie, ci să o urmărească online sau la televiziune.

Structura menită să găzduiască această depunere a jurământului a fost invadată de mii de manifestanţi pe 6 ianuarie, care au cerut ca Donald Trump să rămână la putere.

După ce va fi învestit, Joe Biden se va deplasa la cimitirul naţional Arlington împreună cu foştii preşedinţi Obama, Bush şi Clinton pentru a depune o coroană de flori la monumentul soldatului necunoscut.

Viitorul preşedinte democrat are responsabilitatea dificilă de a pansa rănile Americii, victimă a crizelor economică şi sanitară, divizată de un scrutin şi de puternice tensiuni rasiale, comentează France Presse.

Preşedintele la final de mandat Donald Trump a anunţat că nu va participa la ceremonia de învestire a succesorului său. Absenţa sa pe 20 ianuarie „este un lucru bun”, a declarat Joe Biden.

Fostul preşedinte democrat Jimmy Carter va fi şi el absent din cauza vârstei înaintate, 96 de ani.

Sursa foto: Joe Biden/Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Dacă nu vine și Lewinsky degeaba, toate zdrențele democrate vin la ghiorlăială

    • Nu ”degeaba” și-a dezvăluit la un moment dat, într-o postare,”preferintele get-beget” trolul care folosește fantoșa czc, la ei acolo, la pesederastia creștinopat-conservată nu se încurcă în alde monici de sex feminin:
      czc
      ” il prefer pe Moromete nu pe zdreantza cu fainosag sau bănățeanul alienat, bucur get beget din codrii vlăsiei nu venetic ”

  2. De Bush se leaga crimele din Irak,Guantanamo,Abu Graib….de Clinton crimele si distrugerea Yuogoslaviei si ruperea Kosovo de la Serbia…de Obama distrugerea si crimele din Siria…foarte bine ca Trump refuza sa se intalneasca cu ei….

    • Bine face, la fel ca tovarășul lui de credință și simțire, ceașcă, și ăla a început să ”refuze sa se intalneasca cu” toți imperialiștii după ce nimeni n-a mai vrut să aibă de-a face cu el.

    • Ati auzit de Dick Cheney? El este principalul vinovat!

  3. N-au ambiție foștii președinți, dacă nu apar cu șapca lui trump la investirea lui biden, așa, ca semn de reconciliere.