Fostul aliat loial al Gabrielei Firea cere demiterea acesteia de la șefia PSD București: Cetățenii nu au votat pentru „vouchere şi concerte săptămânale”
Orlando Culea, consilier general al PSD și omul care a condus majoritatea ședințelor Consiliului General al Primăriei Capitalei până în urmă cu două luni, a lansat o petiţie în care solicită conducerii PSD iniţierea „urgentă” de alegeri în Organizaţia Bucureşti, considerând că demiterea Gabrielei Firea „este o necesitate”, anunță Agerpres.
Culea se poziționează astfel de partea lui Liviu Dragnea în războiul politic cu Firea, conflict declanșat în momentul în care primarul general a cerut demisia președintelui PSD. În urma acestui conflict, Firea și-a pierdut majoritatea în Consiliul General, fapt care periclitează adoptarea inițiativelor sale.
„Această petiţie este scrisă şi semnată de mine, e iniţiativa mea prin care solicit de urgenţă conducerii PSD să organizeze alegeri la nivelul Organizaţiei PSD Bucureşti pentru schimbarea actualei conduceri, întrucât consider că este afectată imaginea partidului prin acţiunile pe care primarul general le-a întreprins (…). Eu nu sunt dispus ca partidul să deconteze aceste eşecuri”, a declarat Culea, marţi, pentru Agerpres.
„Demiterea doamnei Gabriela Firea nu mai este o opţiune, ci o necesitate. (…) Dragi colegi! Situaţia actuală din cadrul Organizaţiei PSD Bucureşti impune luarea unei decizii imediate în legătură cu conducerea. Trebuie să reflectăm şi să luăm atitudine. Nu s-a făcut nimic. Este grav şi ruşinos. Aceste eşecuri sunt decontate de partid. Nu este normal. Bucureştenii nu au votat pentru vouchere şi concerte săptămânale, pe bani publici. Lansez această petiţie, prin care solicit conducerii PSD organizarea urgentă de alegeri la nivelul Organizaţiei PSD Bucureşti. Schimbarea actualei conduceri este necesară pentru a putea duce la îndeplinire programul de guvernare locală pe care partidul nostru şi l-a asumat în campanie. Vă aştept, dragi colegi, să semnăm împreună această petiţie (…) pentru un management profesional la nivelul Organizaţiei PSD Bucureşti şi al Primăriei Municipiului Bucureşti! Semnaţi pentru oraşul nostru!”, se arată în documentul adresat de Orlando Culea colegilor săi din PSD Bucureşti.
Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii