Fostul ambasador al Ungariei în Peru, cercetat pentru pornografie infantilă într-o anchetă care a vizat o rețea internațională / Presa ungară acuză încercările Budapestei de mușamalizare a cazului
Fostul ambasador al Ungariei în Peru, Gábor Kaleta, este cercetat pentru pornografie infantilă într-o anchetă care implică o rețea internațională, după ce în computerul său au fost decoperite peste 19.000 de fotografii pornografice cu minori. Autoritățile de la Budapesta l-au retras de la post încă din aprilie, însă nu au anunțat motivele, iar Kaleta a fost audiat abia acum, cu ușile închise, într-o comisie parlamentară, însă toate informațiile au fost secretizate pentru zece ani. Presa ungară reclamă o încercare de mușamalizare a cazului.
Comisia parlamentară pentru afaceri externe a Parlamentului ungar a discutat, luni, într-o ședință închisă, despre cazul lui Gábor Kaleta, fostul ambasador ungar în Peru care a fost acuzat de pornografie infantilă. Raportul și procesul-verbal al ședinței au fost secretizate pentru următorii 10 ani, scrie Hungary Today.
Ágnes Vadai, politician al DK și membru al Comisiei pentru afaceri externe, a declarat după ședință că procesele verbale ale reuniunii și rapoartele comisiei privind cazul Kaleta au fost clasificate la cererea Ministerului Afacerilor Externe și Comerțului. Ea a adăugat că în ședința comisiei nu s-au răspuns la detalii foarte importante. De exemplu, perioada în care Kaleta a comis infracțiunile, dacă cineva l-a șantajat din această cauză și dacă a depozitat imaginile pe computerul său oficial sau privat.
Zsolt Németh, șeful comisiei, delegat de Fidesz, a declarat în cadrul unei conferințe de presă după ședință că acest caz a fost „șocant și regretabil, aruncând o umbră asupra întregului corp diplomatic al Ungariei”.
Németh a numit „exemplar” modul în care Ungaria tratează cazul, spunând că autoritățile maghiare nu au ezitat să retragă ambasadorul din funcția sa după ce au fost avertizate în legătură cu acuzațiile formulate împotriva sa. În urma unei anchete care s-a derulat între martie și noiembrie anul trecut, au fost formulate acuzații împotriva lui Kaleta, iar cazul său va fi în instanță luna viitoare, a spus Németh.
În aprilie anul trecut, ambasadorul Ungariei în Peru, Gábor Kaleta, a fost retras de la post și adus în țară, după ce în dispozitiviele sale electronice au fost descoperite peste 19.000 de fotografii pornografice cu minori, în cadrul unei operațiuni internaționale. Cazul, care a fost dezvăluit de portalul de știri maghiar index.hu, a fost ținut secret timp de aproape un an și încă mai există detalii care rămân neclare.
Gergely Gulyás, de la Cabinetul premierului, a declarat că guvernul a ținut cazul Kaleta secret timp de aproape un an, la cererea unui organ american de investigare a criminalității, pentru că, dacă ar fi fost făcut public, ar fi fost mai dificil să deruleze ancheta internațională.
Autoritățile americane efectuează o anchetă internațională asupra unui site coreean încă din 2015 și, după ce au putut identifica operatorul site-ului în 2018, au început și o anchetă împotriva utilizatorilor. Potrivit portalului de știri index.hu, această anchetă internațională s-a încheiat cu siguranță până în octombrie 2019, așa cum anunțase organul american de anchetă în cadrul unei conferințe de presă la acea vreme. Din această informare rezultă că Ungaria a fost implicată și în acest caz și au făcut arestări și în țară. Prin urmare, cazul Kaleta ar fi putut fi făcut public mai devreme sau, cel puțin, membrii Comisiei pentru afaceri externe ar fi putut fi informați despre aceasta încă din octombrie.
Sursa foto: Pixabay.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii