G4Media.ro

Fostul ambasador american Adrian Zuckerman spune că nu reprezintă proiectul imobiliar din…

Sursa foto: Facebook/ Ambasada Statelor Unite la București

Fostul ambasador american Adrian Zuckerman spune că nu reprezintă proiectul imobiliar din Cluj al unui grup de oameni de afaceri controversați / Zuckerman a participat la lansarea proiectului și a fost prezentat ca avocat al acestuia

Fostul ambasador al Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman, afirmă, într-un comunicat remis miercuri seara presei, că nici el, nici DLA Piper, firma de avocatură la care este asociat nu reprezintă proiectul imobiliar Smart City Development din Cluj. Adrian Zuckerman a participat la lansarea proiectului și a fost prezentat ca avocat al acestuia.

„Contrar oricăror declarații făcute de oricine, nici eu și nici DLA Piper nu reprezentăm Smart City Development din Cluj. Nici eu și nici firma mea, DLA Piper, nu reprezentăm dezvoltatorul, acționarii, directorii, investitorii sau orice altă persoană implicată în proiect”, afirmă Zuckerman.

Acesta susține că a vizitat marți șantierul pentru a vedea cu ochii săi dezvoltarea proiectului în valoare de două miliarde de dolari.

Fostul ambasador precizează că proiectul Smart City este susținut de Primăria Clujului și de primarul Emil Boc, ca fiind soluția pentru nevoile viitoare de creștere ale Clujului.

Declarația lui Adrian Zuckerman:

Contrary to any statements made by anyone neither I nor DLA Piper represent the Smart City Development in Cluj. Neither I nor my firm, DLA Piper, represent the developer, its shareholders, principals, investors or anyone else involved with the project. I visited the site yesterday to see for myself the two billion dollar development of a city within a city consisting of twelve thousand residential units, a retail shopping mall, hotel, hospital, movie studios and public transportation connecting the center of Cluj with the airport and the new development. The Smart City project is supported by the City of Cluj and its Mayor, Emil Boc, as the solution for the future growth needs of Cluj.

Context. Fostul ambasador al Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman, a participat, marți, la lansarea unui proiect imobiliar la Cluj, fiind prezentat drept avocat al proiectului de către organizatori. Fostul ambasador al Statelor Unite în România din perioada administraţiei Trump, românul Adrian Zuckerman, a cărui misiune la Bucureşti s-a încheiat în ianuarie 2021, s-a alăturat după ce a ieșit din mandat firmei globale de avocatură DLA Piper specializată în real estate, la biroul din New York al acesteia. DLA Piper este a treia firmă de avocatură din SUA din punct de vedere al veniturilor şi una dintre cele mai mari din lume. Zuckerman s-a remarcat în ultimul an de mandat printr-o susținere fățișă a PNL în campaniile electorale pentru alegerile locale și parlamentare.

„Consorțiul PHG s-a alăturat Grupului TSC pentru a dezvolta cel mai mare proiect imobiliar din Sud Estul Europei. La Cluj, pe șantierul proiectului a fost prezent și fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii, Excelența sa Dl. Adrian Zuckerman, care va reprezenta capitalul investițional american, sub egida mesajului ”Au venit americanii la Cluj”. Nu în ultimul rând, Excelența sa Dl. Adrian Zuckerman va reprezenta întregul proiect la nivel internațional, în calitate de avocat al proiectului. Consorțiul PHG îi are ca acționari pe Maricel Păcuraru, Miron Mitrea, Bobby Păunescu, Cozmin Gușă, Gabriel Oprea și Iulian Horneț”, scie site-ul solidnews.ro

Potrivit sursei citate, consorțiul condus de Maricel Păcuraru, împreună cu reprezentanții ”Transilvania Smart City”, Adrian Alexandrov și Adrian Gurzău, au încheiat parteneriatul pentru dezvoltarea și finalizarea unui proiect estimat ca valoare de piață la peste 2 miliarde de euro. Potrivit solidnews.ro, mega cartierul cu 10.000 de locuințe va fi ridicat pe strada Moș Ioan Roată, pe dealul situat la 2 kilometri de Iulius Mall Cluj.

Maricel Păcuraru a fost condamnat pentru corupție la patru ani de închisoare în dosarul Poșta Română în 2014 și eliberat condiționat în 2017. Pe 3 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucuresti i-a condamnat definitiv pe Maricel Pacuraru si pe fostul director al Postei Romane Mihai Toader la cate patru ani de inchisoare cu executare, in dosarul privind politele de asigurare pentru angajati, in care prejudiciul este de peste patru milioane de euro.

Miron Mitrea (partenerul său de faceri, și el condamnat definitiv pentru corupție) a fost și el condamnat pentru corupție și eliberat în 2016. A fost coleg de Penitenciar cu Păcuraru la Poarta Albă.

A fost condamnat în februarie 2015 la doi ani de închisoare pentru luare de mită şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale. În perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite de peste 900.000 lei în schimbul numirii acesteia în funcţia de şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

În acest moment, acționarii „Transilvania Smart City” sunt Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, cu care are un copil, și Adrian Gurzău, finul Elenei Udrea.

Elena Udrea este acum în închisoare, după condamnare definitivă din dosarul Gala Bute.

Un alt participant la proiect este Cozmin Gușă, potrivit comunicatului citat. Gușă s-a remarcat în ultimul an prin promovarea constantă a unor idei similare cu cele ale propagandei ruse cu privire la invazia din Ucraina.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. fain la Cluj.
    zona e penibilă. Un drum de 1 banda pe sens unde se fac mereu belti. Evident nu este trotuar.
    On the other hand, Cei din București cunoaștem Militari Residence și alte porcarii de cartiere. Asta e. Așa e in Romania.

  2. Un infractor acest asa zis mare roman si american care incearca fel de fel de presiuni pentru contracte si numiri in entitati de stat.
    El vorbeste in numeke tuturor presedinte , premier ministri etc e un nimeni dar daca ii merge prosteala avantaj el 🤓

  3. daca esti din militari nu manca in cluj. poate cineva de acolo isi da cu parerearea

  4. mars @dont look back trolache

  5. Un individ care ani de zile a perorat despre coruptie si stat de drept si care acum se afiseaza cu fosti inculpati fix pentru curuptie. Penibil

  6. Giuliani și Trump mai lipsesc! Cum se aduna ei infractorii de pe toate continentele.

  7. Nu inteleg de ce Valahii si oltenii emigreaza in masa la cluj si Timisoara, de ce nu merg la ei la Bucale —

    • Din pacate cifrele spun contrariul. La fel si oamenii pe care ii vezi pe strada sau in magazine.

      Totusi sper ca in viitor sa fie asa cum spui tu, sa plece toti locuitorii zonelor mentionate din Buc pt ca deja sunt foarte multi nerezidenti, traficul este infernal si in plus lasa mizerie in urma lor, la fel ca jamaicanii

    • Nu mai e loc…

  8. Ipocrizia suprema!

  9. In blocurile alea pe sa fie banii din șpăgile luate. Sa scrie pe blocuri „aici sunt banii dumneavoastră”.

  10. Deci Mitrea (PSD) e partener de afaceri cu Udrea (PDL). Interesant.

  11. Proiectul megaloman al lui Udrea sustinut de Boc, vecin cu cartierul „Dallas”, un ghetou.