G4Media.ro

Fostul antrenor al Elenei Rybakina, suspendat un an de WTA după ce…

Elena Rybakina / Sursa foto: captură YouTube

Fostul antrenor al Elenei Rybakina, suspendat un an de WTA după ce a maltratat-o psihic pe campioana de Grand Slam: „Fără mine, ar fi încă în Rusia la cules cartofi”

Croatul Stefano Vukov a fost suspendat un an de WTA în urma unei anchete interne care a confirmat suspiciunile potrivit cărora acesta ar fi maltratat-o pe jucătoarea sa, Elena Rybakina, care a câştigat Wimbledonul în 2022, informează The Athletic, conform News.ro.

Astfel, pentru câteva luni (nu se cunoaşte data exactă a începerii suspendării sale provizorii, care datează din jurul verii 2024), Stefano Vukov nu va mai avea voie să antreneze sau să obţină vreo acreditare în circuitul profesionist.

Aceasta este decizia luată de WTA, care face definitivă suspendarea provizorie, pentru o perioadă totală de un an, în urma unei anchete interne ale cărei concluzii au fost dezvăluite marţi de The Athletic.

Vukov (37 de ani) a fost antrenorul Elenei Rybakina atunci când jucătoarea din Kazahstan a câştigat Wimbledon în 2022.

În ianuarie, în timpul Cupei United, Rybakina însăşi a declarat că Vukov nu a maltratat-o niciodată, anunţându-i viitoarea revenire în echipa sa. Dar şefa WTA, Portia Archer, le-a informat pe antrenoare şi jucătoare că sancţiunea a fost confirmată la 31 ianuarie.

Într-o scrisoare care explică decizia, se precizează că Vukov a încălcat regulile codului de conduită, numind-o pe Rybakina „proastă” şi spunându-i că, fără el, ea „ar fi încă în Rusia la cules cartofi”.

Anchetatorii au concluzionat, de asemenea, că Rybakina a fost maltratată psihic până la lacrimi şi că a fost dusă fizic până la epuizare, ceea ce a îmbolnăvit-o.

În cele din urmă, se afirmă că Vukov a hărţuit-o pe Rybakina, refuzând să o lase în pace în timpul ultimului US Open, la scurt timp după demiterea sa, trimiţându-i numeroase mesaje, deşi absenţa contactului era una dintre cerinţele suspendării sale provizorii.

Elena Rybakina este acum antrenată oficial de Davide Sanguinetti.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.