G4Media.ro

Fostul baron local al PSD, Adrian Duicu, a fost numit șef al…

Fostul baron local al PSD, Adrian Duicu, a fost numit șef al organizației Mehedinți a Pro România, partidul lui Victor Ponta / Duicu a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare

Fostul baron local al PSD, Adrian Duicu, a fost numit șef interimar al organizației județene Mehedinți a Pro România, partidul condus de Victor Ponta, potrivit unei decizii semnate de fostul premier pe 25 martie. Pe document apar și semnăturile lui Ion Mocioalcă (secretar general) și Mircea Dobre (trezorier), ambii foști membri PSD.

Duicu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, a fost condamnat în decembrie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi şase luni închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru mai multe fapte de corupţie. 

Secretarul general al Pro România, Ion Mocioalcă, susține că este conștient de controversele din jurul lui Duicu, dar a precizat că numirea sa în fruntea organizației de Mehedinți a fost necesară din perspectiva campaniei electorale.

”A fost o propunere justificată din punctul de vedere al organizării pe plan local, pe care mi-o asum. Înțeleg controversele și criticile, dar cred că decizia se va dovedi eficientă campaniei electorale și atingerii obiectivelor electorale pentru județul Mehedinți la alegerile din 26 mai”, susține Mocioalcă într-o declarație transmisă G4Media.ro.

Procurorii DNA susțineau în 2014, în referatul la dosarul de corupţie al lui Adrian Duicu, faptul că acesta şi-a folosit calitatea influentă pentru a determina o promovare în centrala Ministerului Afacerilor de Interne pentru Ştefan Constantin Ponea, şeful Poliției Mehedinți. Procurorii susţineau că traficul de influenţă s-a făcut din biroul de premier al lui Victor Ponta de la Palatul Victoria.

Potrivit deciziei instanţei, Adrian Duicu a fost condamnat la un an şi şase luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 – „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.

Judecătorii au dispus un termen de supraveghere de doi ani, timp în care Duicu nu are voie să părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei, şi trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe durata a 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Orşova.

În schimb, el a fost achitat pentru celelalte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată – trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii de o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracţiuni de dare de mită, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

În acelaşi dosar, au fost condamnaţi Doina Borugă (manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mehedinţi) – 1 an cu suspendare, Daniela Popescu (director executiv în cadrul CJ Mehedinţi şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin) – 8 luni cu suspendare.

De asemenea, au fost achitaţi realizatorul TV Andrei Bădin, Constantin Ştefan Ponea – fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Constantin Popescu – om de afaceri şi preşedintele Organizaţiei municipale Orşova a PSD, Cristian Damian Stănoiu – avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, Grigoriţa Feraru – consilier principal în cadrul CJAS Mehedinţi, Zenovia Elisabeta Rolea – preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, Valentina Drăghia – administrator al unei societăţi comerciale.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Conform DNA, în perioada martie – iunie 2013, Adrian Duicu a afirmat faţă de Ştefan Ponea, când acesta din urmă era inspector şef al IPJ Mehedinţi, faptul că are influenţă asupra mai multor funcţionari publici (membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe de o parte, şi consilierii locali din cadrul Consiliului local al municipiului Orşova, pe de altă parte).

Totodată, Adrian Duicu i-ar fi promis lui Ştefan Ponea că îşi va folosi această influenţă pentru a-i determina pe funcţionarii publici să facă acte care intră în atribuţiile lor de serviciu.

În cazul membrilor Guvernului, funcţionarilor publici din conducerea MAI şi al şefului IGPR, Duicu şi-ar fi folosit influenţa să îl menţină temporar pe Ştefan Ponea în funcţia de inspector şef al IPJ Mehedinţi, iar la o dată ulterioară să îl numească într-o funcţie de conducere în cadrul IGPR, respectiv director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică, precum şi să numească o persoană din familia acestuia într-o funcţie de conducere în Ministerul Public, arată DNA.

În ceea ce îi priveşte pe membrii Consiliului local al municipiului Orşova, influenţa lui Duicu urma a fi exercitată pentru a-i determina să aprobe scoaterea din domeniul public şi concesionarea către o altă persoană din familia lui Ştefan Ponea, la un preţ „convenabil”, a două suprafeţe de teren (în suprafaţă totală de aproximativ 200 de mp, terenuri situate în centrul municipiului Orşova şi reprezentând acostamentul unei străzi).

DNA mai susţinea că, în luna august 2013, realizatorul TV Andrei Bădin a pretins şi primit de la Duicu suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care îl viza, la acel moment, pe ministrul Mediului, Rovana Plumb.

Foto: Adrian Duicu și Victor Ponta / Sursa: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. In caz ca se indoia careva de ce oameni sunt prin ProRomania si de directia urmatoare dupa alegeri. E tot o cioara vopsita ca sa ia ochii idiotilor care uita de azi pana la urmatoarea galeata rosie.
    As putea banui un plan mai inteligent de tip Scopul-Scuza_Mijloacele dar nu cu Duicu; sunt oameni mult mai in regula ca Mr. Piglet asta.

    • Mr. Piglet :)))
      Cred ca si asta e un indiciu bun pentru un alegator, fara sa mai verifici activitatea sau CV-ul politic: Gusa. Daca are gusa, treci mai departe, nu mai asculti promisiunile.

    • totul e o mascarada, ca sa nu piard aceasta ciuma rosie (psd, proromania, alde) voturi

  2. Se indoia cineva ca Mickey Mouse face altceva decat un cimitir al dinozaurilor rosii? Maimutoiul plagiator nici nu se fereste sa arate intregii tari toate scursurile politice din organizatia lui mafiota.

  3. PRO Romania nu e decat o factiune din PSD. Sunt tot hoti, borfasi si mafioti care vor sa para un pic mai spalati. PSD-ul este compromis, inclusiv fostii membrii PSD care s-au dus la Pro Romania. Partide ca PSD, ALDE, UDMR si Pro Romania ar trebui sa dispara.

  4. Aceiasi ticalosi din PSD, re-vopsiti. Penali, hoti, mafioti, plagiatori…. scursuri & gunoaie

  5. Ce Mutră de Porc Spinos are individul ăsta.Oameni noi la Ponta pe dracu .Numai javre reșapate.

  6. Lupu-sh schimba chelea da` naravu ba.