Fostul baron PSD de Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, achitat definitiv într-un dosar de corupție din 2014
Curtea de Apel Galați a pronunțat, joi, sentința definitivă în dosarul de corupție care l-a detronat pe fostul baron Gheorghe Bunea Stancu de la șefia Consiliului Județean Brăila în 2014. Judecătorii gălățeni au menținut dispozițiile pronunțate de Tribunalul Vrancea pe 7 aprilie 2020. Astfel, Gheorghe Bunea Stancu și ceilalți inculpați au fost achitați, transmite publicația DeBraila.ro.
Dosarul datează din 2014, când procurorii DNA Galați l-au trimis în judecată pe Bunea Stancu, alături de alți 17 inculpați. În august 2014, Bunea Stancu fusese reținut de DNA și apoi arestat preventiv.
Curtea de Apel Galați a respins definitiv și cererile DNA de confiscare specială și ridicarea măsura sechestrului asigurator de pe bunurile mobile și imobile ale unora dintre inculpați, printre care si fostul baron.
DNA l-a acuzat pe Bunea Stancu că ar fi acordat contracte considerate preferenţiale unor companii, finanțate de la bugetul Consiliului Județean.
Context. Pe 22 august 2019, Gheorghe Bunea Stancu a fost eliberat din penitenciar după ce a ispășit doar 55 de zile din pedeapsa definitivă la închisoare într-un alt dosar. Fostul baron PSD a executat mai putin de doua luni de inchisoare din pedeapsa de 3 ani si 8 luni, condamnare pronuntata de Tribunalul Vrancea pentru conflict de interese.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii