G4Media.ro

Fostul cinematograf Columna din Alba Iulia va fi reabilitat printr-o investiţie de…

sursa foto: Primărie Alba Iulia/Facebook

Fostul cinematograf Columna din Alba Iulia va fi reabilitat printr-o investiţie de peste 21 milioane de lei, urmând să fie transformată într-un centru cultural

Clădirea fostului cinematograf Columna din Alba Iulia, aflată într-o stare avansată de degradare, va fi reabilitată şi modernizată printr-o investiţie de peste 21 milioane de lei, urmând să fie transformată într-un centru cultural, a anunţat, miercuri, primarul Gabriel Pleşa, transmite Agerpres.

„Veşti excelente pentru albaiulieni: a avut loc semnarea contractului pentru elaborarea proiectului de autorizare şi execuţie a lucrărilor pentru reabilitarea, dotarea şi modernizarea Cinematografului Columna din Alba Iulia. Acest moment marchează un pas important pentru revitalizarea unuia dintre simbolurile comunităţii noastre”, a scris, miercuri, pe pagina sa de Facebook, Gabriel Pleşa.

Edilul a menţionat că, situată într-o zonă cu o istorie bogată, clădirea ajunsese la un nivel avansat de degradare.

Pleşa a amintit că demararea acestor lucrări a reprezentat „o prioritate” pentru el încă de la începutul primului său mandat la Primăria Alba Iulia, însă s-au înregistrat întârzieri „din diverse probleme birocratice”.

Primarul a punctat că starea precară a structurii nu doar că afecta imaginea zonei, ci reprezenta şi un real pericol pentru trecători, din cauza pereţilor deterioraţi şi a elementelor care riscau să se desprindă. Mai mult, lipsa unei utilizări corespunzătoare a transformat spaţiul într-un focar insalubru, unde se adunau frecvent persoane fără adăpost, creând o stare de disconfort şi nesiguranţă pentru cetăţeni, a adăugat Gabriel Pleşa.

„Prin acest proiect de modernizare vom readuce la viaţă un spaţiu cultural emblematic al Albei Iulia, transformând cinematograful într-un centru modern, dotat la standarde europene, unde arta şi cultura vor prinde viaţă. Se doreşte obţinerea unui exemplu corect de revitalizare a unei clădiri de secol XX, în conformitate cu noile prevederi în vederea consumului de energie, fără a avea repercusiuni asupra aspectului exterior şi a funcţionalităţii”, a spus edilul Gabriel Pleşa.

Potrivit acestuia, contractul va fi implementat de Compania Naţională de Investiţii, în calitate de finanţator, valoarea estimată a investiţiei fiind de aproximativ 21 milioane de lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. E austeritate, dar facem investiții cu valoare adăugată!

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.