G4Media.ro

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat în primă instanţă, a plecat în…

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat în primă instanţă, a plecat în SUA / Avocat: Nu are bani, se plimbă din loc în loc

Fostul deputat Cristian Rizea nu s-a prezentat luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde avea pe rol dosarul în care a fost condamnat în primă instanţă la 4 ani şi 8 luni închisoare, iar avocatul său a anunţat că acesta „se plimbă din loc în loc” în ţară şi străinătate pentru că nu mai are bani şi nici domiciliu stabil, iar în prezent se află la nişte rude în SUA, transmite Agerpres.

Luni, la Instanţa supremă s-a desfăşurat primul termen al procesului în apel în care fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Fostul deputat nu s-a prezentat însă la proces, iar avocatul său a anunţat că este plecat în străinătate şi nu mai vrea să fie audiat de judecătorii români.

„Clientul meu mi-a dat un înscris olograf, în care solicită să fie citat la cabinetul de avocatură. Cristian Rizea nu are un domiciliu fix şi a trebuit să plece din Complexul Stejarii. Se plimbă din loc în loc în ţară şi străinătate. Are probleme financiare. Este în SUA în vizită la nişte rude. Nu are mijloace financiare. Nu vrea să dea o declaraţie în dosar”, a spus avocatul Alexandru Morărescu.

Avocatul a explicat că Rizea plătea o chirie de 2.000 euro pe lună pentru o locuinţă în clubul rezidenţial „Stejarii” din Capitală.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 4 martie.

În decembrie 2017, Cristian Rizea a fost condamnat în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

În acelaşi dosar, Lucian Colţea, cetăţean american, a primit o condamnare de 2 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată.

Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 300.000 de euro de la Cristian Rizea, obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

Decizia a fost atacată cu apel.

Cristian Rizea este acuzat de DNA că a pretins în mod direct de la omul de afaceri Lucian Colţea suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive. Banii au fost ceruţi în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) şi Primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi.

„Potrivit înţelegerii anterioare, în cursul lunii decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colţea Lucian suma totală de 300.000 euro, pentru ca în schimb să intervină la nivelul celor două autorităţi, astfel încât o persoană din familia lui Colţea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv ca omul de afaceri să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna”, susţin procurorii.

Pentru a se ascunde adevărata provenienţă a sumei de 300.000 de euro primită de Rizea, au fost întocmite patru contracte de împrumut cu caracter fictiv.

Rizea mai este acuzat că în decembrie 2015, după declanşarea anchetei penale, i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a cerut să nu spună adevărul organelor de urmărire penală. El le-a promis celor doi că, dacă va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.

În martie 2016, DNA a decis ca Rizea să depună o cauţiune în valoare de 1,5 milioane lei.

Foto: Cristian Rizea la DNA / Sursa: Contul de Facebook al jurnalistului Ionel Stoica

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Da’ avocatul din ce-l plateste?

  2. Haideti sa facem cheta sa-l ajutam pe „bietul” om; … ce mila mi-e de el ca are acum probleme financiare, acum???? cand sleata din care face parte e la guvernare … astia nici sa fure nu stiu; ceilalti macar s-au deprins sa fure, facand investitii

  3. Vă rugăm, dacă e posibil, să i se deconteze transportul pe teritoriul SUA – în calitate de fost deputat – și, de asemenea, dacă se poate, să i se adauge un week-end de călatorie obligatoriu la fiecare 5 zile lucrătoare călătorite!
    Orice om îi place a doua șansă. Poate vine cam din pripă, dar sigur îi place a treia, a patra, ș.a.m.d…

  4. Fratilor ce e asta ? Inteleg prezumtia de nevinovatie, inteleg chiar si sistemul nostru romanesc unde desi esti condamnat in prima instanta , doar pentru ca ai contestat/atacat decizia , tu esti de fapt tot nevinovat pana la proba contrarie . In SUA din ce stiu parca este invers . Ai fost condamnat cu executare, mergi frumos la inchisoare si de acolo ai dreptul de a ataca decizia in apel .

    Dar deja povestea spusa de avocatul acestui ” sarman ” e prea de tot . Nu are bani si de aia se plimba de colo colo .. cand vine condamnarea definitiva ghici ce .. el o sa fie prin Mexic , Costa Rica, etc …

    Mama voastra de javre ordinare !

  5. Lăsând la o parte speță lu’ publica asta, mai duva draku’ cu judecătorii voștri cu tot : termene peste termene când pur și simplu nu mai sunt probe de administrat, și voi acceptați tot felul de amânări și de tertipuri, pentru a se insufla ideea ca ” uite domne’ ce ocupata e justiția, sa le mai mărim salariul, sa le mai dam niște beneficii. Pe cei ce întindeți mana, dintre judecători ( ca sunteți mulți), sa vad cu familii cu tot homeless., mâncând din tomberoane. Pentru corupție înființați draku’ un complet special din 5, 7, 9 membrii, aleși de către judecători, dintre judecători, care sa nu fi avut vreodată contact cu politicul ( nici ei nici familia pana gradul 2 sau 3) și judecății la rapid. Banii confiscați extins pana la gradul patru + prietenii sau apropiații care nu pot justifica bani proveniți din neant. Fuck off!

  6. nu il ia tiriac in custodie ?

  7. Rizea e unul dintre cei mai prosti politicieni, pardon – politruci, pe care i-a avut tara asta.

  8. Va zica, acest cumatru a fost condamnat in decembrie 2017 la 4 ani cu executare, si tot anul trecut ICCJ nu a avut timp sa ajunga sa-l condamne odata si definitiv?

  9. ACOLO SE MUNCESTE,HOTILOR! O sa-l vedem adus pachet de FBI,ca doar avem filiala aici si monitorizeaza infractori cu gsnd de stabilire in SUA…Se plimba dar supravegheat,ce crede taranul asta,ca a ajuns in Columbia sau Venezuela?

  10. Nu disperati tovarasi.

  11. Ce nu înțeleg eu este de ce unui condamnat în primă instanță, nu i se interzice să părăsească țara.
    Că atunci, pârlitul ăsta nu se mai chinuia fără bani prin USA. Parcă-l și văd ghemuit la un colț de stradă, în Bronx, cerșind niște bani pentru copilași.