Fostul director de comunicare de la Casa Albă: Trump a mințit în legătură cu alegerile și ar trebui să ia în considerare demisia
Fostul director de comunicare de la Casa Albă, Alyssa Farah, care a demisionat la începutul lunii decembrie, a declarat vineri, într-un interviu pentru CNN, că președintele Donald Trump a mințit poporul american cu privire la alegerile prezidențiale din 2020 și că ar trebui să „ia în considerare cu seriozitate” demisia.
Farah a declarat pentru CNN că președintele și consilierii săi sunt „direct responsabili” de incitarea protestatarilor și consideră că este „inacceptabil” faptul că Trump nu le-a cerut mai apăsat să părăsească incinta Capitoliului.
Întrebată direct dacă Trump a mințit poporul american, Farah a spus: „a făcut-o la alegeri”.
Fostul director de comunicare a mai spus că s-ar simți „mai în siguranță” dacă președintele Trump ar demisiona din funcție. „Cred că este ceva ce ar trebui să ia în considerare cu seriozitate”, a spus Alyssa Farah.
Farah, care și-a dat demisia la începutul lunii decembrie, a explicat și de ce a luat această decizie.
„Am avut îngrijorări din ce în ce mai mari cu privire la faptul că am simțit că inducem în eroare publicul cu tot acest efort de a spune că alegerile au fost furate”, a spus Farah.
După alegerile din 3 noiembrie, câştigate de democratul Joe Biden, dar al căror rezultat republicanul Donald Trump a refuzat să îl recunoască, Alyssa Farah a fost destul de discretă.
Atitudinea sa a contrastat cu cea a purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Kayleigh McEnany, care a transmis neobosită acuzaţiile de fraudă ale preşedintelui.
Mai mulți oficiali de la Casa Albă, din echipa lui Donald Trump, au demisionat în urma violențelor de miercuri de la Capitoliu.
Ryan Tully, director pentru Europa și Rusia în Consiliul Național de Securitate din SUA, a demisionat din funcție din cauza violențelor de miercuri din Washington și a comportamentului președintelui Donald Trump, potrivit CNN.
Au mai plecat din din staff-ul președintelui Trump, în semn de protest față de comportamentul acestuia din timpul evenimentelor violente, Sarah Matthews – responsabilă de relația cu presa, Stephanie Grisham – șefa cabinetului Primei Doamne și Rickie Niceta – membră a echipei de evenimente.
Sursa foto: Twitter/Alyssa Farah
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii