G4Media.ro

Fostul lider al organizaţiei extremiste Statul Islamic era „obsedat” de femei, spune…

Sursa foto: Flickr / Niqab

Fostul lider al organizaţiei extremiste Statul Islamic era „obsedat” de femei, spune prima sa soţie / A avut mai mult de 10 femei ca „sclave”

Prima soţie a liderului ucis al Statului Islamic, Abu Bakr Al-Baghdadi, a declarat că soţul ei şi alţi membri ai organizaţiei extremiste erau „obsedaţi” de femei, potrivit DPA, transmite Agerpres.

Liderul Statului Islamic şi alţi conducători din organizaţie au devenit obsedaţi de femei şi au transformat „Califatul” într-un „stat pentru femei”, a afirmat Asma Mohammed într-un interviu exclusiv acordat postului de televiziune Al-Hadath joi seara.

Ea a adăugat că obsesia lui Al-Baghdadi şi a organizaţiei sale pentru femei „a depăşit limitele umanităţii”.

Asma Mohammed, care s-a căsătorit cu Al-Baghdadi în 1999, a spus că soţul ei a avut mai mult de 10 femei yazidite ca „sclave”, adăugând că el s-a căsătorit odată cu o fată de 13 ani din Irak.

În prezent închisă în Irak, Asma Mohammed era îmbrăcată cu un văl negru şi rareori se uita direct la cameră pe tot parcursul interviului, a precizat DPA.

Femeia a spus că unele dintre soţiile lui Al-Baghdadi erau la fel de tinere ca fiicele sale.

Ea a subliniat de asemenea că femeile străine au jucat un rol important în recrutarea de luptători.

Potrivit soţiei lui Al-Baghdadi, asistenta umanitară americană Kayla Mueller ar fi fost, de asemenea, una dintre sclavele lui Al-Baghdadi. Kayla Mueller a fost răpită de Statul Islamic în 2013 în oraşul sirian Alep şi a murit în captivitate.

Asma Mohammed a adăugat că lui Al-Baghdadi îi păsa doar de siguranţa personalului său şi ignora bunăstarea restului familiei sale, în timp ce se mutau dintr-un loc în altul.

Ea a spus totodată că a avut şase copii cu Al-Baghdadi, dar trei au murit, fără a oferi detalii despre unde şi cum s-a întâmplat acest lucru.

Soţia lui Al-Baghdadi a susţinut că, atunci când s-au căsătorit, el era un om obişnuit, fără opinii extremiste, dar situaţia s-a schimbat după ce a fost reţinut de forţele americane în 2004 „fără niciun motiv”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Niste frustrati s.e.x.ual carora le e frica sa nu li se destetpte femeile. Ei ce fac pe urma?