EXCLUSIV Fostul lider PSD Niculae Bădălău, în prezent arestat pentru trafic de influență și dare de mită, a semnat acum zece ani un studiu științific, în limba engleză, despre nivelul corupției din cinci țări. Concluzie despre România: ”Corupția este parte integrantă a stilului de viață”
Cercetător, din punct de vedere științific, al corupției la nivel european, fostul lider PSD Niculae Bădălău a ajuns după gratii, în 2022, pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție. În 2012, Bădălău a realizat un studiu comparativ despre nivelul corupției din cinci țări europene. În concluzii, Bădălău și coautorul articolului scriau că, deși în Danemarca și Suedia datele indicau că nu exista corupție, ”acest lucru nu poate fi întrutotul adevărat”, în timp ce, în România, Grecia și Italia, a reieșit că fenomenul era ”parte integrantă a stilului de viață”. În prezent, Bădălău se află în arest preventiv, fiind acuzat de trafic de influență și dare de mită.
”Scopul acestei cercetări este să investigheze fenomenul corupției” – astfel începe articolul ”Measuring corruption at the international level. Cross-national perspective”, publicat de Niculae Bădălău și Dănuț Neacșu, în 2012, într-un volum tipărit de Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu după desfășurarea unei conferințe științifice. Toate articolele sunt în limba engleză, iar volumul se află la bibliotecile de renume din țară.
Autorii Dănuț Neacșu și Niculae Bădălău au pornit de la premiza că, în anii 90, fenomenul corupției a luat amploare atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare. În cadrul studiului, ei și-au propus să verifice dacă este posibilă măsurarea nivelului acestui fenomen luând în considerare diverși indici valabili pentru România, Grecia, Italia, Danemarca și Suedia din documente publicate de diverse organizații, gen Transparency International sau Freedom House.
În ciuda faptului că datele combinate indicau faptul că în cele două țări nordice corupția nu există, în Concluzii, autorii contestau această constatare afirmând că ”acest lucru nu poate fi întrutotul adevărat deoarece corupția îmbracă forme diferite”. În privința celorlalte trei țări, inclusiv România, Neacșu și Bădălău scriau: ”(…) corupția este relativ acceptată, devenind parte integrantă a stilului de viață”. În final, autorii și-au exprimat reticența legată de posibilitatea măsurării nivelului de corupție dintr-o țară.
Articolul din 2012 făcea parte din obligațiile de doctorand ale lui Niculae Bădălău, care și-a susținut teza în 2013, la Universitatea ”Valahia” din Târgoviște, titlul acesteia fiind ”Managementul administrației publice. Strategii de modernizare”. În același an, pe baza acestei teze, Bădălău și Neacșu au publicat volumul ”Administrația publică a secolului XXI.
Între regionalizare și guvernanță” (Editura Universitară). În Prefață, doi colegi de partid ai lui Bădălău au elogiat cartea. Titus Corlățean scria: ”Lucrarea se dovedește a fi deosebit de valoroasă prin structură, argumentare, metodologie și concluzii”, în timp ce Ecaterina Andronescu menționa că ”Viziunea, introducerea de concepte noi, internaționalizarea principiilor și abordărilor dau valoare lucrării și o transformă într-un instrument atât pentru practicieni, cât și pentru decidenți.”
La momentul publicării articolului despre corupție și a cărții, coautorul Dănuț Neacșu era cadru didactic la o universitate din Constanța. Ulterior, în mandatele PSD la Guvernare, el a devenit angajat și, apoi, șef la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale a Sării – Salrom.
Lider cu state vechi în Partidul Social-Demorcat, șef al Organizației Județene Giurgiu a acestei formațiuni, Niculae Bădălău a demisionat din partid în 2020, după ce a primit funcția de vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi a României. În noiembrie 2022, Bădălău a fost arestat, iar luna următoare trimis în judecată, fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de trafic de influență și dare de mită, în formă continuată.
Procurorii DNA au comunicat faptul că, în zilele de 9 august 2022 și 19 noiembrie 2022, Bădălău i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract de peste 7 milioane de lei unei societăți administrate de o rudă a sa. În schimbul acestui “serviciu”, inculpatul ar fi promis că va determina o persoană din conducerea Companiei Naționale de Investiții, asupra căreia a lăsat să se înțeleagă că are influență, să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de primăria respectivă.
Pe de altă parte, în perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, Bădălău, prin intermediul altei persoane cercetate în dosar, i-ar fi oferit primarului mai multe sume de bani pentru ca, în schimb, acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.
În același context, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% (170.000 euro) din valoarea contractului menționat mai sus, dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obțină pentru aceeași firmă, de la primăria respectivă.
Ulterior, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, Bădălău i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă în legătură cu contractul în derulare. În prezent, Bădălău se află în continuare în arest preventive și a demisionat din funcția de la Curtea de Conturi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank