G4Media.ro

Fostul manager al spitalului județean Suceava, Vasile Rîmbu, preia conducerea organizaţiei municipale…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Fostul manager al spitalului județean Suceava, Vasile Rîmbu, preia conducerea organizaţiei municipale a PSD / Rîmbu conducea la începutul pandemiei spitalul care a devenit focar major de COVID și a fost preluat în coordonare de armată

Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Vasile Rîmbu, va prelua interimar conducerea Organizaţiei Municipale Suceava a PSD şi foarte probabil va fi candidatul partidului pentru Primăria Suceava în 2024, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, actualul preşedinte al organizaţiei municipale a social-democraţilor, Dan Ioan Cuşnir, relatează Agerpres.

Acesta a precizat că va înainta Biroului Organizaţiei Municipale demisia sa din funcţie, cu condiţia ca aceasta să fie preluată interimar de către Vasile Rîmbu, până la organizarea unor alegeri interne.

Cuşnir a spus că Rîmbu, care a devenit membru al PSD în urmă cu o săptămână, şi-a dovedit în nenumărate rânduri capacităţile de manager şi de lider, după ce a condus „la nivel de excelenţă” echipa de peste 1.200 de oameni a SJU Suceava şi că a atras fonduri pentru dezvoltare, indiferent de culoarea politică a conducerii naţionale sau a conducerii judeţene, pe care le-a cheltuit eficient.

„Ne dorim ca şi oraşul Suceava să aibă un parcurs similar cu cel al spitalului judeţean şi să devină oraş etalon în România”, a spus Cuşnir, subliniind că Rîmbu va avea tot sprijinul Organizaţiei Municipale PSD Suceava.

La rândul său, Vasile Rîmbu a declarat că nu are talent oratoric, nu este ”versat politic”, îi place munca în echipă de top, dar nu-i place plutonul, mizează pe disciplină şi dispariţia ”găşcuţelor”, făcând apel la solidaritate şi la respect reciproc.

El a ţinut să facă referire la o „părere” a sa potrivit căreia „dictatura controlată este cea mai frumoasă şi mai eficientă formă a democraţiei„.

”Trăim nişte vremuri deosebite atât în plan extern, cât şi în plan naţional. Pacea nu mai este atât de sigură ca altădată. Viaţa noastră din toate punctele de vedere nu mai este aşa cum a fost altădată (…) La toţi ne place ordinea, disciplina, lucrul bine făcut. Metodele de conducere nu sunt general valabile. Voi studia în funcţie de ce oameni voi avea în organizaţie, voi face în aşa fel încât, dacă sunt, să dispară găşcuţele, să fie un colectiv care să tragă la acelaşi obiectiv şi să fie solidaritate şi în interior şi în exterior (…) Am o glumă şi îmi asum criticile. Prietenilor sau oamenilor de dialog le spuneam că îmi place democraţia, dar cea mai frumoasă şi mai eficientă formă a democraţiei este dictatura controlată. Adică atunci când ai spus un cuvânt să fie respectat. Îmi asum. Asta e părerea mea”, a afirmat Vasile Rîmbu.

Context. În primăvara anului 2020, spitalul județean Suceava condus de Vasile Rîmbu a devenit focar major de COVID. Municipiul Suceava și 8 comune limitrofe au intrat în carantină totală din cauza răspândirii rapide a coronavirusului în martie 2020, iar la finalul lunii procurorii începeau ancheta la spital.

Managerul Vasile Rîmbu și directorul medical Mircea Macovei au demisionat din funcții la 1 aprilie 2020, iar conducerea Spitalului Județean Suceava a fost preluată de Armată.

În iunie 2020, Vasile Rîmbu și Mircea Macovei, fostul manager și fostul director medical al Spitalului județean Suceava, au fost puși sub acuzare pentru abuz în serviciu, neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă și zădărnicirea combaterii bolilor, anunța atunci Parchetul Tribunalului Suceava.

Vasile Rîmbu a fost numit manager al spitalului de către președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur (PNL):

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Țin minte cazul de la Suceava… până în Madrid mi-a venit știrea, Media Spaniolă o dădea.
    Bine ar fi fost să nu se fi întâmplat așa grav în Suceava.
    Sus inimile Suceava.

  2. „Rîmbu conducea la începutul pandemiei spitalul care a devenit focar major de COVID și a fost preluat în coordonare de armată”. Deci este omul potrivit în locul potrivit care este un focar major.