G4Media.ro

Fostul membru al trupei One Direction, Liam Payne, ar fi căzut de…

Sursa foto:Vianney Le Caer / AP / Profimedia

Fostul membru al trupei One Direction, Liam Payne, ar fi căzut de la etaj în stare de inconștiență, spun procurorii

Personalul hotelului la care era cazat Liam Payne, fost membru al trupei One Direction, care a decedat după ce a căzut de la etajul al treilea al clădirii, a sunat la 911 cu puţin timp înainte ca acesta să cadă, semnalând prezenţa unui „bărbat agresiv care ar putea fi sub influenţa drogurilor sau a alcoolului”, transmite News.ro.

Miercuri, personalul hotelului a cerut asistenţă urgentă a poliţiei cu puţin timp înainte de căderea lui Payne, potrivit unui apel de urgenţă obţinut de afiliatul local al CNN Todo Noticias.
 

Poliţia a transmis într-o declaraţie că a intervenit la hotel imediat după ora locală 17:00, ca răspuns la un apel de urgenţă care avertiza în legătură cu un „bărbat agresiv care ar putea fi sub influenţa drogurilor sau a alcoolului”.

„Avem un oaspete care este copleşit de droguri şi alcool”, au anunţat reprezentanţii hotelului, precizând că bărbatul sparge obiecte şi devastează camera.
 

Managerul a transmis că este nevoie de „de cineva care să fie trimis urgent”, deoarece personalul nu ştia „dacă viaţa oaspetelui este în pericol”.
 

Personalul hotelului nu a putut intra în camera unde oaspetele stătea „de două sau trei zile”, a precizat managerul în apel.
 

Joi, parchetul din Argentina a anunţat într-un comunicat că investighează cazul lui Payne şi că „totul indică faptul că muzicianul era singur atunci când a avut loc căderea şi se confrunta cu un episod cauzat de abuzui de substanţe”.
 

Miercuri, poliţia din Buenos Aires a afirmat într-o declaraţie pentru  The Associated Press  că Payne „sărise de pe balconul camerei sale”, fără a explica cum s-a ajuns la această concluzie sau dacă gestul a fost intenţionat.
 

Când a fost contactat de CNN joi, Pablo Policicchio, director de comunicare al Poliţiei din Buenos Aires, a refuzat să clarifice declaraţia furnizată AP şi a transmis CNN să se adreseze Parchetului pentru mai multe informaţii.
 

Rănile lui Payne sugerează că s-ar putea să nu fi fost pe deplin conştient în momentul căderii sale, a sugerat raportul procurorului. „Din cauza poziţiei în care a fost găsit cadavrul şi a rănilor în urma căderii, se presupune că Payne nu a adoptat o postură reflexă pentru a se proteja şi ar fi putut cădea într-o stare de semi sau totală inconştienţă”, se arată în comunicat.
 

Raportul procurorului a adăugat că din camera de hotel a lui Payne din Buenos Aires au fost confiscate o serie de substanţe care ar putea „indica o situaţie anterioară de consum de alcool şi droguri”.
 

Fotografiile camerei de hotel a lui Payne, publicate de poliţia din Buenos Aires, au arătat un televizor distrus.
 

Pe măsură ce ancheta continuă, procuratura a spus că au fost audiaţi cinci martori pentru a reconstitui ceea ce s-a întâmplat în orele anterioare morţii lui Payne. Procurorul responsabil de anchetă, Marcelo Roma, a confirmat că raportul preliminar de autopsie a stabilit că moartea lui Payne a fost cauzată de multiple răni grave şi de „hemoragie internă şi externă” ca urmare a căderii. Autorităţile efectuează o autopsie.
 

Fostul membru al trupei One Direction, Liam Payne a murit în faţa unui hotel din capitala argentiniană, Buenos Aires, a anunţat miercuri presa locală, precizând că muzicianul britanic în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort după ce a căzut de la etajul al treilea al clădirii.
 

Liam Payne a devenit celebru la nivel mondial ca membru al trupei pop One Direction, între timp destrămată, alături de Harry Styles, Zayn Malik, Niall Horan şi Louis Tomlinson.

Trupa de băieţi şi-a început activitatea după ce s-a clasat pe locul al treilea la emisiunea de concurs muzical „X Factor” în 2010, în Marea Britanie, dar grupul s-a destrămat în 2016, membrii săi urmând proiecte diferite, inclusiv cariere solo.

Potrivit revistei Billboard, Liam Payne a participat la un concert susţinut de fostul său partener Niall Horan în Buenos Aires, pe 2 octombrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...