G4Media.ro

Fostul ministru al Culturii în Guvernul Dăncilă, senatorul Daniel Breaz, a intrat…

Daniel Breaz, ministrul Culturii

Fostul ministru al Culturii în Guvernul Dăncilă, senatorul Daniel Breaz, a intrat în Pro România. Există discuții pentru o candidatură în Parlament

Fostul ministru PSD al Culturii în Guvernul Dăncilă, Daniel Breaz, s-a înscris în PSD. Coordonatorul filialei PRO România Alba, Horațiu Florea, a declarat că Daniel Breaz a intrat în partid (vineri, 16 octombrie) și a confirmat că există discuții la nivelul organizației județene în vederea unei posibile candidaturi a lui Breaz pentru un loc în Parlamentul României.

Cu privire la Daniel Breaz, s-a speculat că acesta va intra în PNL. De altfel, acesta l-a susținut deschis pe candidatul liberal la funcția de primar al municipiului Alba Iulia, Voicu Paul, care însă a pierdut alegerile.

Breaz și-a anunțat demisia din PSD în data de 21 august. ”Prezentul (..) mi-a înfățișat un PSD slab, incoerent, fără strop de logică în decizii. Un leadership haotic și distanțat de reprezentarea intereselor cetățenilor și a celor care au crezut în acest partid”, a scris atunci Breaz, într-o postare pe Facebook.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Visat : numarul 14

  2. Multumesc . Nu

    Am tot ce imi trebuie pentru a fi fericit.

  3. De aceea cu tot riscul trebuie votat doar USR. Restul sunt doar același Mării cu alte pălării.

  4. Toti profitoriii alearga de colo-colo sa mai prinda un ciolan de ros , ca dupa cum am vazut pana acum , ani la sir,nu aleraga ptr. mine su ptr. altii ca mine ci ptr. bunastarea lor. Dece nu raman 300 de parlamentari , dece atatia functionari publici ?? Pana cand mai suportam sa fim bataia lor de joc?