G4Media.ro

Fostul ministru al Dezvoltării, Ion Ștefan, susține că a fost amenințat cu…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Fostul ministru al Dezvoltării, Ion Ștefan, susține că a fost amenințat cu moartea de un fost coleg de la PNL / Ion Ștefan este deputat Forța Dreptei

Deputatul de Vrancea al partidului Forța Dreptei, Ion Ștefan, fost ministru al Dezvoltării din Guvernul Orban, a declarat joi că a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, pentru amenințări cu moartea primite pe telefon. El susține că ar fi fost amenințat cu moartea, printr-un mesaj pe telefonul mobil, la sfârșitul anului trecut.

De asemenea, deputatul vrâncean spune că i s-ar fi adus acuzații nefondate de trafic de influență, în mediul online, pe lângă șeful Serviciului Permise și Înmatriculare Vehicule. Ion Ștefan susține că ar fi mai multe persoane implicate în aceste atacuri la adresa sa, printre care și consilierul județean PNL Vrancea. Cristi Bălosu.

”Neg că aș fi făcut așa ceva (n.r. trafic de influență). Nu am avut nicio vizită, nicio implicare în a-l sprijini pe șeful Serviciului Permise și Înmatriculări. Nu am sunat pe nimeni pentru a face trafic de influență. Azi am înregistrat plângerea penală la Parchetul Focșani și cer organelor abilitate să verifice aceste acuzații de corupție. (…) Am primit un mesaj de amenințare cu moartea pe telefon pe data de 29 decembrie: ai scăpat de macara (n.r. incident în care a fost implicat Ion Ștefan într-o fabrică), ai scăpat și de accidentul de mașină, data viitoare te duci după tata”, scria în mesaj. În plângerea penală de la Parchetul Focșani am menționat persoanele și conturile false de pe Facebook”, a spus deputatul Ion Ștefan, într-o conferință de presă.

De cealaltă parte, consilierul județean Cristi Bălosu neagă acuzațiile deputatului Ștefan, fost coleg de partid. ”Domnul Ion Ștefan a devenit irelevant politic și, în consecință, caută subiecte spectaculoase din categoria „senzațional” pentru a putea fi preluat de media. Eu sunt un biet consilier județean, vă dați seama cam la ce nivel de disperare politică a ajuns dacă se folosește de un conflict imaginar pe Facebook cu mine, doar să mai audă oamenii numele lui prin Focșani. Mi-e și rușine de rușinea lui să comentez așa ceva. În primă fază m-am amuzat când am auzit, după care m-am întristat puțin că e. totuși, păcat de el că a ajuns așa”, susține consilierul liberal.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Asta ne mai lipsea un articol contracost despre hauristul de Focsani care se apara inaintea de inceperea procesului pentru traficul de influenta pentru care va face parnaie.
    Ok,sa impacam si capra si varza ,dupa ce iti executi pedeapsa vei iesi ca un erou al revolutiei bolsevice si vei fi inrolat automat in Wagner.Cat vei fi inauntru atentie la sapun si afara atentie la baros.