G4Media.ro

Fostul ministru al Energiei, Victor Grigorescu, condamnat la amendă penală de 48.000…

Foto: Pixabay

Fostul ministru al Energiei, Victor Grigorescu, condamnat la amendă penală de 48.000 lei după ce a recunoscut acuzațiile de fals în declarații în formă continuată

Fostul ministru al Energiei, Victor Grigorescu, a fost condamnat la amendă penală de 36.000 lei pentru fals în declarații în formă continuată, se arată într-un comunicat transmis joi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Grigorescu a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu PÎCCJ care îl cerceta pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații în formă continuată.

  • ”Inculpatul a fost condamnat la 36 000 de lei amendă penală (corespunzătoare a 120 de zile – amendă înmulțite cu 300 de lei pe zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și la 36 000 de lei amendă penală (corespunzătoare a 120 de zile – amendă înmulțite cu 300 de lei pe zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată. Instanța a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse, urmând ca în final acesta să execute pedeapsa principală rezultantă de 48 000 de lei amendă penală. Totodată, au fost desființate înscrisurile falsificate. Hotărârea poate fi atacată cu apel”, se arată în comunicatul PÎCCJ.

Conform procurorilor, fostul ministru a întocmit în fals un contract de închiriere, pretins încheiat cu Impact Sales Co la data de 15.05.2014, contract înregistrat la Administrația Financiară a Sectorului 1 la data de 04.06.2014. Totodată inculpatul a făcut mențiuni necorespunzătoare adevărului cu privire la sursa veniturilor menționate, în 3 declarații de avere depuse la începutul și pe parcursul exercitării mandatului de ministru al energiei.

În concret, susțin procurorii, prin declarațiile de avere nr. 2087/17.12.2015, nr. 2140/26.01.2016 și nr. 2381/15.06.2016, inculpatul a declarat venituri în valoare totală de 792 000 lei (554500 și, respectiv, 237500 lei), provenite din cedarea folosinței unui bun mobil către societatea off-shore Impact Sales Co, cu sediul în British Overseas Territories UK. Obiectul generator de venituri a fost reprezentat de o platformă online, respectiv site-ul www.monitoruleu.com (devenit între timp nefuncțional) a cărui folosință a fost cedată către compania off-shore mai sus menționată.

  • ”În prezența avocatului ales, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații în formă continuată și acceptă încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală”, mai arată procurorii PÎCCJ.

sursa foto: Pixabay

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Unde scrie în articolul acesta ca a fost ministru în cabinetul Cioloș?….. Dacă era psdist scriați? draga redacție impartiala

    • N-ai vrea sa se schimbe legea si sa-i verifice complet Serviciile inainte de numire? Inclusiv la declaratii. Iar frauda cu intentie sa fie incadrata la „siguranta nationala”?

      Pentru linistea lor oamenii isi vad de… treaba lor. Mai ales șefii, piemii, managerii…

      Pînă și Superman face asta. Nu mănânca nici pâine

  2. Iar a gresit Redactorul site-ul, omul lucrează part time și la ceilalți, involuntar, a lovit progreseii, daca iei toată conducerea la puricat, asta, omul lui Ciolos, e mic copil…

    • Ce zici de faptul ca nu mai stim nimic de: Scuze ca întrerup.
      Dar Vâlcov ce mai face?
      zilele astea, un breaking ceva?

  3. Dacă era pesedist ar fi luat direct 3 ani de pușcherie.

    • Doar PSD jongleaza cu legile.
      Nu banii ma intereseaza ci aplicarea legilor dupa „corectarea” lor.
      Asta nu face nici Ciolos nici PZD asa ca tot aia `ie.

    • @dragos duci lipsa de PZD? esti de dreapta, ai basici la dreapta adica :)))))

  4. ce bine , la Romantic FM au bagat Muzica de Famfara

    🙂