Fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, îl acuză pe Alexandru Rafila că îi cere premierului Ciucă controale privind modul în care a fost elaborat PNRR în Sănătate, „în loc să recupereze întârzierile majore” cu implementarea
Fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, l-a acuzat miercuri pe ministrul PSD Alexandru Rafilă că, în loc să recupereze întârzierile din implementarea PNRR în domeniul sănătăţii, ”a cerut premierului Ciucă în şedinţa de guvern să trimită un control, ca să verifice chipurile cum a fost elaborat PNRR în Sănătate”.
”Încă nu e târziu să recuperăm „întârzierile majore” din implementarea PNRR în Sănătate. E nevoie doar de muncă şi concentrare. În schimb, ministrul Alexandru Rafila cere controale de la premierul Ciucă. Pe 7 decembrie, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene îi trimitea o scrisoare ministrului Sănătăţii Alexandru Rafila”, a scris fostul ministru, pe Facebook.
Ioana Mihăilă arată că documentul poartă titlul: „Constatarea unor întârzieri majore în implementarea PNRR”.
”Dan Vîlceanu îi enumera colegului de coaliţie că:
– nu era elaborat cadrul legal pentru Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate;
– nu existau criterii de prioritizare a investiţiilor în centrele comunitare;
– nu era constituită echipa de coordonare şi implementare a reformelor şi investiţiilor în cadrul ministerului”, spune Mihăilă.
Potrivit acesteia, ”o săptămână mai târziu, ministrul PSD a găsit soluţia: în loc să pună osul la treabă, Alexandru Rafila a cerut premierului Ciucă în şedinţa de guvern să trimită un control, ca să verifice chipurile cum a fost elaborat PNRR în Sănătate”.
”Componenta Sănătate din PNRR a fost prima închisă cu Comisia Europeană, a fost apreciată de experţii internaţionali şi de reprezentanţii pacienţilor – acum trebuie să punem presiune pe guvern să livreze. Pentru că cel mai uşor pentru PSD este să uite de sistemul sanitar, de pacienţi, de eficienţă administrativă şi să încerce să se acopere pentru ceea ce ştie că nu e în stare să facă: reformă”, spune fostul ministru.
Ioana Mihăilă mai afirmă că ”PNRR în sănătate înseamnă o sumă enormă comparativ cu investiţiile din bugetul de stat: 2,6 miliarde de euro pentru cheltuieli medicale directe + 400 milioane euro pentru digitalizarea sistemului”.
”În schimb, trebuie să facem reforme de bun simţ, care merg în direcţiile recomandărilor de ţară ale Comisiei Europene şi în direcţia nevoilor reale ale românilor. Prea mulţi pacienţi ajung târziu în spitale pentru că nu investim destul în medicina de familie şi în prevenţie. De pildă, 5 români dintr-o mie mor în fiecare an dintr-o cauză care poate fi prevenită sau tratată, dar statul român investeşte prea puţin în programe de screening sau de prevenţie”, spune aceasta.
Ioana Mihăilă mai declară că ”finanţarea sănătăţii trebuie reprioritizată pentru ambulator şi spre prevenţie şi exact asta se va întâmpla prin reformele din sănătate cuprinse în PNRR, mai ales printr-un nou contract cadru”.
”România trebuie să se debaraseze de vechile obiceiuri: cheltuirea banilor publici din Sănătate fără a da socoteală”, mai spune ea.
Ioana Mihăilă prezintă şi ce înseamnă banii PNRR pentru Sănătate.
– 25 de spitale refăcute, completate cu aripi noi sau construite de la zero;
– 3000 de cabinete medicale de familie dotate;
– 200 de centre comunitare construite şi dotate;
– 150 milioane de euro pentru dotarea spitalelor cu echipamente care să reducă riscul infecţiilor asociate îngrijirii spitaliceşti;
– 69 de secţii de terapie intensivă pentru nou-născuţi renovate şi dotate.
”Ce trebuie să facă Alexandru Rafila pentru a lua aceşti bani? La drept vorbind, erau foarte puţine lucruri de făcut în prima etapă. Jaloanele pentru acest an în domeniul sanitar erau simplu de atins. E vorba doar de acte normative, nimic altceva. Încă nu e târziu…”, mai scrie fostul ministru pe Facebook.
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
53 comentarii