Fostul ministru chinez al Justiţiei, Fu Zhenghua, condamnat la închisoare pe viaţă pentru luare de mită
Fostul ministru chinez al Justiţiei, Fu Zhenghua, care a coordonat mai multe investigaţii importante privind corupţia, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru luare de mită, relatează presa chineză, citată de The Guardian, transmite News.ro.
Fu, în vârstă de 67 de ani, a primit o pedeapsă cu moartea cu suspendare, care va fi transformată în închisoare pe viaţă după doi ani, fără posibilitate de liberare condiţionată, potrivit presei de stat.
Fu a fost şef adjunct al Ministerului Securităţii Publice înainte de a deveni ministru al Justiţiei în 2018 şi a condus multe investigaţii şi represiuni importante, inclusiv o investigaţie în urmă cu aproximativ un deceniu care îl viza pe Zhou Yongkang, un fost şef al securităţii şi cel mai puternic oficial din China modernă.
În iulie, Fu a recunoscut că a acceptat mită de peste 117 milioane de yuani (16,50 milioane de dolari).
Înaintea procesului desfăşurat în oraşul nord-estic Changchun, autoritatea de reglementare anti-corupţie chineză a stabilit la începutul acestui an că Fu a făcut parte dintr-o ”gaşcă politică” a lui Sun Lijun – unul dintre cei mai importanţi oficiali ai aparatului de securitate care au fost vizaţi de la condamnarea lui Zhou în 2015.
Sun, care era viceministru al Securităţii Publice când au început anchetele împotriva lui în 2020, a recunoscut la televiziunea de stat în ianuarie că a complotat cu unii oficiali de rang înalt ai forţelor de ordine în scopul îmbogăţirii personale.
De asemenea, Sun a fost acuzat că nu a acceptat regimul preşedintelui Xi Jinping. Joi, el a fost condamnat la moarte cu o perioadă de graţie de doi ani pentru luare de mită, manipularea bursei şi deţinere ilegală de arme, potrivit presei de stat.
Influenţa lui Sun a fost atât de răspândită în cadrul partidului încât a fost descrisă de autorităţi ca fiind ”otrăvitoare”, iar Sun însuşi era ca un ”cancer” care trebuia eliminat, a precizat autoritatea de reglementare anti-corupţie a ţării.
Miercuri, trei foşti şefi de poliţie din Shanghai, Chongqing şi provincia Shanxi au fost condamnaţi la ani grei de închisoare – inclusiv unul pe viaţă – pentru corupţie.
La fel ca Fu, cei trei au fost acuzaţi că fac parte din clica lui Sun şi că sunt neloiali lui Xi.
Epurările au avut loc cu trei săptămâni înaintea unui congres al Partidului Comunist care se desfăşoară o dată la cinci ani, în cadrul căruia se aşteaptă ca Xi să îşi asigure un al treilea mandat prezidenţial.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii