G4Media.ro

Fostul ministru croat al apărării a fost inculpat pentru un accident rutier…

Sursa Foto: X

Fostul ministru croat al apărării a fost inculpat pentru un accident rutier care l-a costat postul / A depăşit un camion fără să se asigure, un om și-a pierdut viața

Fostul ministru croat al apărării Mario Banozic, care a fost eliberat din funcţie pentru că a provocat un accident rutier, va fi urmărit penal pentru că a provocat moartea unui bărbat din cauza „neglijenţei” sale la volan, a anunţat duminică poliţia croată, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Mario Banozic, în vârstă de 44 de ani, călătorea sâmbătă cu maşina sa privată, plecând din oraşul Vinkovci, la 276 de kilometri est de capitala Zagreb, când a intrat în coliziune cu o furgonetă al cărei şofer a murit.

La câteva ore după coliziune, Banozic, care a suferit răni grave la cap şi a fost transportat de urgenţă la spital, a fost demis din funcţie de către prim-ministrul Andrej Plenkovic.

Plenkovic a transmis condoleanţe familiei celui decedat.

Potrivit poliţiei, accidentul a avut loc după ce Banozic a depăşit un camion care circula în faţa sa, fără să se asigure că nu există riscuri prin efectuarea manevrei.

”Din cauza suspiciunii de încălcare a regulilor de circulaţie ce a dus la provocarea unui accident rutier, se va începe urmărirea penală la parchetul judeţean împotriva unui conducător auto în vârstă de 44 de ani”, a precizat într-un comunicat departamentul de poliţie din Vukovar-Srijem.

În conformitate cu legislaţia croată, Banozic, care era ministru al apărării din 2020, riscă până la opt ani de închisoare pentru că a provocat un accident rutier cu consecinţe fatale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Poate acest articol dumereste pe unii care tot întreabă de ce a fost primită Croația j. Schengen și în zona euro și noi nu…