G4Media.ro

UPDATE Fostul ministru Nelu Tătaru, plasat sub control judiciar, cu interdicție de…

Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE Fostul ministru Nelu Tătaru, plasat sub control judiciar, cu interdicție de a exercita profesia de medic / Măsura poate fi contestată

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru (PNL) a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, cu interdicție de a exercita profesia de medic. Măsura impusă de procurorii DNA poate fi contestată.

De altfel avocata lui Nelu Tătaru a anunțat că va ataca această măsură.

Nelu Tătaru a fost prezent, luni, la DNA.

„Nu a existat niciun flagrant şi acum urmează să se mai facă audieri şi să se vadă dacă unii suspecţi recunosc sau nu recunosc, dacă au fost identificaţi sau nu. Pe înregistrări nu apare nicăieri, vă asigur, doctorul Tătaru cu mâna pe măcar un leu”, a mai declarat avocata.

Medicul Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii pe vremea pandemiei, este acuzat de procurori că ar fi primit 150 de lei de la un pacient, pe care îl operase, pentru eliberarea documentelor necesare concediului medical, se arată în referatul DNA privind solicitarea ridicării imunităţii parlamentare, ajuns la Parlament şi consultat de G4Media.ro. Fapta s-ar fi petrecut pe 25 aprilie 2024 în cabinetul medicului din Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huşi, judeţul Vaslui.

Procurorii susțin că a doua zi, pe 26 aprilie, medicul Tătaru ar fi primit 50 de lei de la un pacient pentru un consult medical şi eliberarea unei reţete.

Pe 27 aprilie 2024, medicul Tătaru ar fi primit „ouă şi o pasăre” de la un aparţinător pentru că o operase pe soţia acestuia.

Pe 7 iulie acest an, medicul ar fi primit o sticlă de vodcă şi una de şampanie de la o pacientă pentru un consult ulterior unei intervenţii chirurgicale.

Procurorii notează în referat că, pe data de 26 iunie 2024, la ora 16:18, medicul ar fi primit o mită de la un pacient în timp ce pe fundal se auzeau dezbaterile din cadrul videoconferinţei Camerei Deputaţilor.

Acestea sunt doar câteva exemple din cele 57 de situaţii în care medicul ar fi primit mită şi pe care ofiţerii DGA (Direcţia Generală Anticorupţie din MAI) le-au fotografiat şi filmat. Procurorii notează că medicul lua mită în funcţie de complexitatea operaţiei sau a cazului medical.

UPDATE Oficial de la DNA

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 758/VIII/3 din 10 octombrie 2024, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 04 noiembrie 2024, față de inculpatul TĂTARU NELU, medic specialist în cadrul Spitalului Municipal “Dimitrie Castroian” Huși, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care obligația de a nu părăsi țara fără încuviințarea prealabilă a organului de urmărire penală și obligația de a nu exercita profesia de medic în cadrul niciunei unități spitalicești din sistemul public de sănătate.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Pe parcursul urmăririi penale în prezenta cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție și din cadrul Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. guvernanti , asanati sistemul de balarii pana nu ies oamenii cu furcile , s-au cam saturat toti de micii dumnezei de spital , si pacientii si colegii lor onesti !

  2. lasa nea tataru, nu pune la suflet, scapi matale .. e doar jocul de-a justitia a PSDNLUDMR .. sa ne adoarma ca cica s-ar face justitie .. sa para ca isi face treaba .. nea buzatu .. stii .. de la cj de la vaslui .. prins cu milioanele si scapa .. matale de la husi cu 3 gaini si niste oua marca nastase , scapi lejer .. mai ales ca ai facut si bine la oameni .. se stie