G4Media.ro

Fostul ministru Stelian Ion: Pare că premierul și-a pierdut total echilibrul și…

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Fostul ministru Stelian Ion: Pare că premierul și-a pierdut total echilibrul și rațiunea/ Amenințările lui arată nesiguranță și necunoașterea legii

Fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, a declarat, vineri seară, după ședința de coaliție, că Florin Cîțu încearcă să ”abată atenția de la ilegalitățile pe care le fac el și executanții lui”. Ion a descris ca fiind ”caragialesc” momentul în care premierul a anunțat că va cere să fie anchetat pentru abuz în funcție.

Stelian Ion a transmis că proiectul original al PNDL3 ar fi trebuit să fie trimis la Ministerul Justiției abia după ce se obțin toate celelalte avize.

Fostul ministru a mai adăugat că a fost schimbat din funcție pentru că a declanșat procedura de numire a procurorilor:

  • ”Florin Cîțu m-a schimbat din funcție pentru că am declanșat procedura de selecție pentru procurorii de rang înalt de la DIICOT și DNA și pentru că, oricâte presiuni a făcut, nu am semnat o documentație “la copie”, incompletă, adică fără semnătura în original a tuturor miniștrilor avizatori”.

Stelian Ion a mai spus că pare că premierul ”și-a pierdut total echilibrul și rațiunea”.

Mesajul integral al lui Stelian Ion 

Florin Cîțu încearcă să abată atenția de la ilegalitățile pe care le fac el și executanții lui, cerând, printr-un discurs caragialesc, să fiu anchetat pentru „abuz în funcție”, pentru că nu aș fi dat un aviz pe o documentație incompletă, pentru o hoție de proporții.

Asta nu a înțeles deloc Florin Cîțu: spre deosebire de el, eu nu comit abuzuri și nu semnez nici ilegalități.

Cât timp am fost în funcție, la Ministerul Justiției nu a fost trimisă documentația finală, având toate celelalte avize, privind PNDL 3, hoția lui Florin Cîțu. Deci nu aveam ce să avizez.

Amenințările lui Florin Citu cu investigații legate de modul de avizare al proiectului de sifonare a banilor publici PNDL3 arată nesiguranță și necunoașterea legii. Și pierderea justei măsuri.

Premierul face confuzie în mod nepermis între observațiile care pot fi date la copie către instituția inițiatoare, înainte să vină la avizare originalul proiectului, și avizul propriu-zis.

Originalul proiectului se trimite la Ministerul Justiției abia dupa obținerea tuturor celorlalte avize.

Fapte: Avizul inițial de la Ministerul Finanțelor a fost dat abia la 01.09.2021, deci documentația completă, cu toate semnăturile ministerelor avizatoare, în original, nu putea ajunge la MJ mai devreme de 01.09.2021.

Abia de la primirea originalului începe să curgă un termen de avizare pentru Ministerul Justiției, de 4 zile lucrătoare, calculat pe zile libere.

Florin Cîțu m-a schimbat din funcție pentru că am declanșat procedura de selecție pentru procurorii de rang înalt de la DIICOT și DNA și pentru că, oricâte presiuni a făcut, nu am semnat o documentație “la copie”, incompletă, adică fără semnătura în original a tuturor miniștrilor avizatori.

Eu am considerat inițial că toate aceste bâlbe legate de procedura de avizare au fost simple erori ale premierului. Văzând acum modul de operare, cu presiune pe miniștri, pe funcționari, cu interpretări forțate ale legii, deja încep să cred că unele acțiuni nu au fost bâlbe, simple greșeli, ci poate că au fost chiar falsuri grosolane.

Spre exemplu, adresa de înaintare a proiectului către Ministerul Justiției din 25 august, în care în mod eronat se vorbește despre trimiterea “originalului” la MJ (deși documentația atașată nu cuprindea toate semnăturile ministerelor avizatoare, în original) care a fost și folosită apoi pentru a produce efecte juridice în sensul acreditării ideii că s-ar fi obținut un aviz tacit de la Ministerul Justiției, aspect consemnat printr-un alt înscris trimis la Consiliul Legislativ în vederea obținerii avizului CL.

Dacă ar fi să validăm interpretarea aiuritoare a premierului, care pare că și-a pierdut total echilibrul și rațiunea, ar însemna că toți cei care nu au dat avize în termenele legale pentru legile justiției (proiecte trimise de mine în procedura de avizare de prin luna martie) ar trebui să răspunda penal pentru aceste blocaje. Absurd. Perdea de fum folosită în scopul ascunderii propriilor lui probleme legate de faptul că sunt ultimele lui zile în funcția de premier.

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Daca n-ar fi tinut in brate de servicii, n-ar fi asa isteric si dezechilibrat, ci prudent.

    Va fi premier pana cand intra USL II in functiune, oficial. Pe urma, ii vor trage un sut in fund. E dezechilibrat, instabil si necontrolabil – nu foloseste nimanui o marioneta imprevizibila.

    • E ținut în brațe de tăticule corpurilor si infractorilor, ioanid.
      ca tu singur nu are curaj NICI să treacă strada.
      iohanis artrebui suspendat.

  2. Nu poti pierde ce n-ai avut.

  3. Hmm, .. hai sa zicem ca Florin Cîțu este dus cu pluta si ca si-a pierdut bla bla ratiunea , ok..
    Dar ceilalti care il sustin ?
    Si nu sunt 2-3 acolo, sunt o gramada .. si aia au patit la fel?
    Deci toti sunt nebuni doedata, iar Stelian este curat ca lacrima, plus super harnic si de partea cetateanului.

    Ceva e putred undeva …

    • Daca da drumul la jaful de 10 miliarde de euro, Citu este propus de cei din jurul lui si la premiul Nobel pentru pace (pentru calitatile diplomatice cu care a demis doi useristi din guvern)! 🙂

    • @ABC
      Bun, am inteles asta cu jaful, ca seamana cu tepele de dinainte..
      Totusi, e mult prea pe fata, defapt este exagerat ce se intampla,.. ca acel program sa fie intradevar un jaf.

      Daca defapt este real si va functiona..hm ?
      Sunt coalitie, .. pot controla si verifica banii aia la sange, pana la ultimul banutz cheltuit..

      Ciudat,

    • Ce vreau sa spun este ca, ..
      Riscul asumat de catre partea PNL (premierul + toti cei care il sustin), este mult mult prea mare ca acel program sa fie intradevar un jaf.
      Plus ca banii vin peste un an sau doi..

    • @Dex: Planul contine credite de angajament de 50 miliarde, pe perioada 2021-2028.

      Tu chiar crezi ca prin 2025 (nu zic 2022!) vor mai fi aceeiasi actori care sa poata ” controla si verifica banii aia la sange, pana la ultimul banutz cheltuit.”?!? Planul merge pe IMPRUMUTURI care sunt pe PERIOADE in care nici in cel mai fericit caz GUVERNUL de azi nu va mai fi!

      E mai clar acum de ce mecanismele de control trebuie sa functioneze indiferent de cine e la putere?

    • @ dex
      Corect !
      @ sanitarul
      Si din moment ce planul nici nu a inceput sa se deruleze iar banii vor veni cândva, ce o tot tineti langa cu jaful, cu furtul samd.
      Nu crezi ca mai bine monitorizau plusereii cheltuirea banilor din interiorul Guvernului, cu oameni in ministere si prefecturi, decat de pe margine, facand politica pe FB ?

    • @Sanitarul
      Pai si bine, asta ce inseamna, ca niciodata nu vom putea face nimic, ptr ca orice guvern va fi la putere, se va pune aceeasi problema,.. logic nu?
      Aici se vede clar ce hram purtam, aproape toti, .. avem in adn, chestia asta cu hotia, si e de inteles, tinand cont de trecutul nostru ca si tara.
      Acelasi lucru se observa in toate guvernarile, trecute si actuale.

      Normal ca nimeni numai are incredere in nimeni, si asta nu este deloc bine.. ptr noi ca tara si ca oameni.
      Si cand mai apar si sume dinastea de te ia ameteala(miliarde de euro).. imi imaginez lacomia, gelozia si ura celor care nu sunt in control, plus lacomia celor care sunt.

      Vai de noi,

    • Îi ține ciolanul uniți așa cum i-a ținut și pe pesedei. Trăiesc în lumea lor departe de problemele noastre și pentru ei singura problemă e să-și împartă banii. S-au crezi că tot partidul nu doarme noaptea de grija ta și a creșterilor nemaivăzute de preturi?

  4. Pt ficusul tradator Ciolanis Romania educata o fi insemnand sa educi hotii si infractorii din mafia lui de partid si apoi sa le dai liber la furat printr-un program initiat de mafiotul Dragnea? De groaza oameni buni,horror

    • Ba, tu,.. nu te mai baga ma in discutiile adultilor, .. ramai la statutul tau de animal primitiv si lasa computerul, ca oricum nu intelegi nimic.

    • O fi el destept Joha asta, dar chiar sa-l faci primul strateg al tarii, e prea mult. Raspunsul e unul singur si foarte simplu. Lacomia politicienilor poate fi potolita doar prin alocarea de bani de la buget intr-un mod controlat de cei care conduc la momentul respectiv. Asa a facut draknea, asa face si catzul, asa vor face si viitorii conducatori, poate cei din usrplus sa fie exceptia desi s-ar putea sa nu reziste nici ei tentatiei daca se vor vedea in capul mesei.

  5. Profesorul în materie de ciordeala Ficus Ciolanis la tablã:Romania educata:cum sa educam hotii si organizatia mafiota(USL) sa-i fure pe fraierii de romani de înca 10 mld euro prin programul PNDL3 initiat de mafiotul Dragnea,uraaaa,uraaaa,aplauze,very nice

  6. E ținut în brațe de tăticule corpurilor si infractorilor, ioanid.
    ca tu singur nu are curaj NICI să treacă strada.
    iohanis artrebui suspendat.

  7. Sa fie vorba oare despre toate “cheltuielile” directe din starea de alerta ?
    Dar intrebam…deocamdata

  8. Bibicule,
    dădui cu pălăria de pământ….
    Așa ceva?!…. recunosc că nu-mi putui închipui, pentru a așterne pe hârtie o schiță ori vreo piesă în care să-ncapă atâta bampirism politic.
    ,,Trădare să fie, dac-o cer interesele partidului… Da’ s-o știm și noi.” ori ,,Iubesc trădarea, da’ urăsc pe trădători…” infantil, mon cher, infantil am fost… Ăștia de az’ sunt mult peste ( în trădare, vreau să spui ) peste ce a scris modesta-mi până….
    Parol.