G4Media.ro

Fostul premier Adrian Năstase, printre invitații la recepția de Ziua Națională de…

Fostul premier Adrian Năstase, printre invitații la recepția de Ziua Națională de la Cotroceni

Adrian Năstase, fost prim-ministru al României în perioada 2000-2004, se află printre participanții la recepția oferită de către președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Naționale.

Năstase s-a aflat pe lista invitaților în pofida celor două condamnări penale primite. Invitarea sa este determinată de faptul că fostul lider al PSD este membru al Ordinului Național ”Steaua României”.

În anul 2002, Adrian Năstase a primit ”Steaua României” în rang de Mare Cruce, de la Ion  Iliescu, fiind vorba de cel mai înalt rang al Ordinului în afară de cel de Colan, rezervat președinților în funcție și care este decernat, de obicei, altor șefi de stat.

Potrivit legii președintele este obligat să ii invite pe toți purtătorii Ordinului. Retragerea decorației o inițiază consiliul de onoare al ordinului.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

74 comentarii

  1. De ce nu i- au retras ” Steaua României”? Iohannis a fost înștiințat de prezența infractorului?

    • Azi maine crapa Iliescu si ramane pozitia de Senior al USL-ului libera. Cine altcineva, Crin n-are varsta si nici experienta de vietas.

    • „a fost înștiințat”? Normal, e presedintele. Credeti ca invitatiile sunt trimise fara ca el sa stie? Ce, sunteti dezamagit?

    • Bai postacilor Psd-isti, mai terminati cu propaganda. Hotul Nastase a fost premier, ca ne place sau nu, aparitia lui la receptie nu inseamna nimic.

    • Toata lumea care nu va confirma parerea sunt postaci? Si cum vine asta, postacii PSD-isti sa il critice pe Nastase.

    • Nea clause stai cu ochii pe el sa nu fure ceva de la cotroceni tablouri in special sau statui

    • Asta este întrebarea: de ce acest Consiliu de Onoare nu a inițiat procedura de retragere a decorației când omul a plecat la pușcărie ?
      Ar trebui să îl întrebe presa dacă a avut decorația cu el dupa gratii.

  2. De ziua nationala a Romaniei, Imundul jurnal al lui Cornel Nistorescu a gazdui paneurile de gaga ale infractorului Adrian Severin care-si icepea comentariile imbecile cu aceasta fraza absolut ticaloasa, impotriva evidentei, citez: „Așa zisele alegeri prezidențiale din 2019, ca și cele europene care le-au precedat, precum și asemenea celor parlamentare care le vor urma în 2020 (alegerile locale sunt adesea admise chiar și în sistemele dictatoriale sau în colonii) au fost un fals monumental.” Comentariul meu de raspuns dat unui admirator alacestei canalii penale a fost sters in mare graba. Iata comentariul:
    „@Un muncitor
    Constiinta nationala nu poate fi trezita de un infractor ca Severin,pentru ca el are interesele lui personale care nu coincid deloc cu interesele nationale. Severin este autorul privatizarii care ne-a lasat fara industrie, el nu face decat sa incerce sa prosterasca din nou naivii din Romania. Ascultati la mine, ca sunt om batran si am trait vremurile in care Severin se lauda la TV cu privatizare prin certificate distribuite in fonduri de proprietate. S-a ales praful de tot ce s-a construit cu sange, sudoare, foame si frig in perioada dictaturii comuniste. Norocul nostru este ca am fost primiti in UE si ne-au venit investitori care au inlocuit industria distrusa de cripto-bolsevici ca Severin. ” Asta se intampla chiar de Ziua Nationala! Am scris asta ca sa afle si cititorii civilizati ce ticalosi populeaza atat dedactia cat si comentatorii imundului jurnal Cotidianul, devenit oficiosul tradatorilor de la PSD, partid fondat de KGB in sprijinul preluarii puterii de catre Ion Iliescu, desemnat cu cativa ani inainte de 1990 drept succesor pro sovietic al lui Ceausescu.

    • Trebuie să ne mobilizăm la vot, diaspora nu mai votează, dacă nu ieșim masiv la vot ne- o pune- n bot PSD- ul lejer. Nistorescu e vândut, prestează la comandă, păcat era un jurnalist bun

  3. Interlopii intre ei.

    • ,,Aveți ce votati’’ Cacatul dracului nu te-am văzut postând la declarația penalulului Dragnea , Ma întreb oare ii de al tău ?

    • @Aveți: Ce i-ai făcut lui Tibi de are o fixație cu tine, i-ai luat iubita?

    • Dobitok patentat,stii sa citesti doar titlurile articolelor ,restul e prea complicat,nu?Daca nu intelegi limba romana,mars inapoi in Rusia!

    • Eu nu l-am vota pe presedintele iubit si nu imi pare rau.
      Am votat Barna..

    • Eu nu l-am votat pe johannis, am votat cu barna, am fost edgy, si in turul doi am stampato pe veorica. Bravos, esti tehnocrat!

  4. Cu scuzele de rigoare, reiau comentariul anterior in care am operat corecturile unor deficiente de scriere pe tastatura.

    De ziua nationala a Romaniei, imundul jurnal al lui Cornel Nistorescu a gazduit panseurile de gaga ale infractorului Adrian Severin care-si incepea comentariile imbecile cu aceasta fraza absolut ticaloasa, impotriva evidentei, citez: „Așa zisele alegeri prezidențiale din 2019, ca și cele europene care le-au precedat, precum și asemenea celor parlamentare care le vor urma în 2020 (alegerile locale sunt adesea admise chiar și în sistemele dictatoriale sau în colonii) au fost un fals monumental.” Comentariul meu de raspuns dat unui admirator al acestei canalii penale a fost sters in mare graba. Iata comentariul:
    „@Un muncitor
    Constiinta nationala nu poate fi trezita de un infractor ca Severin, pentru ca el are interesele lui personale care nu coincid deloc cu interesele nationale. Severin este autorul privatizarii care ne-a lasat fara industrie, el nu face decat sa incerce sa prosteasca din nou naivii din Romania. Ascultati la mine, ca sunt om batran si am trait vremurile in care Severin se lauda la TV cu privatizarea prin certificate distribuite in fonduri de proprietate. S-a ales praful de tot ce s-a construit cu sange, sudoare, foame si frig in perioada dictaturii comuniste. Norocul nostru este ca am fost primiti in UE si ne-au venit investitori care au inlocuit industria distrusa de cripto-bolsevici ca Severin. ”
    Asta se intampla chiar de Ziua Nationala! Am scris acest comentariu ca sa afle si cititorii civilizati ce ticalosi populeaza atat redactia cat si grosul comentatorilor imundului jurnal Cotidianul, devenit oficiosul tradatorilor de la PSD, partid fondat de KGB in sprijinul preluarii puterii de catre Ion Iliescu, cel desemnat cu cativa ani inainte de 1990 drept succesor pro-sovietic al lui Ceausescu.

  5. In cazul lui Nascase chiar ar fi cazul ca presedintele sa-i retraga decoratia.
    Nascase nu e numai un hot de calibru, Nascase e un tradator al intereselor nationale: a vindut rusilor toata industria strategica a otelurilor speciale, si alte citeva fabrici (printre care si Republica), a vindut industria petroliera austro-rusilor de la OMV si multe alte porcarii.
    A. Nascase e un tradator adevarat.

    • Amicule, spălat pe creier elice ești, Năstase a fost condamnat și-a ispășit pedeapsa, ce rahat mai vrei? Să fie injectat letal fostul premier care a contribuit masiv la aderarea României la NATO? Ce arlechin tembel fără creier și suflet ești…

    • Bai Dane, da mare tembel te facu ma-ta. Ce-am zis eu si ce spui tu.
      Pai ce bai dobitocule, doi ani de stat la bulau (pentru ca a vrut Basescu sa-i arate cine e seful) tin loc de vreo 20 (cit trebuia sa stea pentru jaful pe care l-a facut)?
      Tu ai impresia ca ai intrat in NATO pentru ca a dat Nascase mita americanilor o autostrada? Ceapa ma-tii de prost, mai ai frati p-acasa?

    • @Dan. Nastase n-a contribuit cu nimic la intrarea Romaniei in NATO. Toate negocierile au fost facute in timpul Presedintelui Constantinescu.

  6. Deci l-am votat ca sa tragă sforile cu infractorii?

    • S- au l- au lucrat cei care au stabilit invitațiile, cu scuza că e beneficiar al decorației. Refuz să cred că e așa de prost Iohannis. La fel s- a întâmplat și cu acordarea gradului de general lui Săvulescu, parcă, participant la 10 august, cel care a ordonat blocarea ieșirii la metroul de la Victoriei. Eu cred că e lucrat pt. a ne revolta încât să nu mai ieșim la vot. Nu le merge cu tăierile de pensii și salarii, încearcă cu ” toți sunt aceeasi mizerie”. Prea se leagă

    • @Alex. Nu te amagi, iti dai seama ca nu pleaca nicio invitatie fara ca el sa stie. Asta e Presedintele nostru, trista tara la 30 de ani. Pe cei tineri nu ii voteaza nimeni.

    • Amicule, păi nu justiția “independentă” la care salivează oligofrenii ca tine l-a condamnat? Sau când scria Tapalagă cărți cu marele justițiar Morar, erai satisfăcut? Mă-ta ar fi avut o șansă să aducă pe lumea asta un dobitoc mai puțin, dar dacă l-a găsit pe turmentatu’ de tac’tu normal că te-a fătat pe tine, tâmpitule.

    • Ba baieti, asa greu e sa cititi un articol? Scrie acolo ca presedintele este OBLIGAT sa ii invite pe toti purtatorii ordinului. Ce dracu. Mars la rahova, postacilor.

    • Dar nu puteti citi articolul in intregime,doar titlul?Ori e rea credinta,ori prostie! Nu el a decorat persoana si titlul nu-l poate retrage decat cel ce l-a dat ,asadar invitatia i-a fost bagata pe gat de ordinul celor care l-au decorat,un grup de indivizi care a fost creat de iliescu.Doar printr-un parlament golit de bolsevici se pot face legi drepte si o constitutie pe masura,ce nu se intelege?Mergeti la vot in 2020 si nu vom mai vedea infractori decat la puscarie,intelegeti?Omul a cerut asta inca din 2016,dar votantii lui si datorita atitudinii ezitante a lui Ciolos au stat acasa si ne-am trezit cu hotii in parlament si la guvernare!

  7. Adică un infractor cu acte in regulă la receptia de la Cotroceni?
    Păi dl.Presedinte nu se lauda de o luna ca el se lupta cu Pe-se-de?

    • Am inteles ca esti postac PSDist, altceva mai interesant?

    • Serios? Foarte perspicace, poate te iau amazoanele peneliste in echipa lor:))).
      Că au nevoie, sunt vremuri grele, trebuie să împaci cumva principiile Pieții Victoria cu mizeria Uselista.

  8. Scuze, „sau”

  9. Daca Dragnea nu era la puskerie il invita si pe el! Beah!

  10. din păcate, în această parte a Europei, birocrația învinge de fiecare dată 🙂 …

  11. Iohannis e o marioneta, am mai scris asta. Premierul Grivco, marioneta psd ului in primul mandat si al pnl ului in actualul, deci al usl ului. Chiar asa, Nastase cel ce-a distrus in modul cel mai eficace toata economia romaneasca? Ceva explicatii putem avea d-le presedinte sau considerati ca nu-i cazul ? „Asa am hotarat eu”, nu tine. Invitati-l la o petrecere privata, in familie, nicidecum la un asemenea eveniment. Ne-am indignat cu totii cand Severin, invitat de Dancila a stat in loja de onoare la ceremonia preluarii presedentiei Consiliului de catre Romania, Iohannis face exact acelasi lucru.

    • Ce explicatie vrei, bai, asta. Scrie suficient de clar ca e obligat sa il invite.

    • Te-ai trezit din coma de dupa alegeri,barney?Prosti multi pe aici,tu mai lipseai sa fie fauna completa!

    • @#SinCUR: mergi la Rahova si viziteaza-l pe dragnea. Ia niste Nivea de-aia ca la Real Madrid sa-l oblojesti la cur, si fa-i o suedeza asa cum numai tu sti sa le faci pesedistilor!

  12. Aderarea la NATO s- a negogiat de Constantinescu, grație acceptării survolării spațiului nostru aerian de către NATO, în perioada războiului din Iugoslavia. Năstase doar a tăiat panglica. Și da, Năstase trebuie să dispară din viața publucă.

  13. @Georgiana Nu vreau să cred că pe tineri nu- i votează nimeni. Dacă te referi la USR , te înșeli, mi- am pus mari speranțe în ei și încă mai sper, este o reală nevoie de ei în spațiul pitic românesc, dar trebuie urgent să- atribuie o ideologie: de stânga, de dreapta. Ei sunt băieți deștepți, cu multe clase peste ce oferă caldarâmul politicii dâmbovițene, dar nu țin cont de faptul că societatea nu este o corporație, are alte norme. L- aș fi votat cu mare drag pe Năsui, Stelian Ion, dar Barna exclus.Este punctul meu de vedere, om de 55 de ani. Doresc succes USR- ului și să mă convingă să- i votez!

    • A aparut ieri Carta USR, asteptam sa vad o pozitionare pe esichierul politic, insa nu, raman cu o pozitie incerta, exact cum spuneau : sa fie o umbrela sub care se poate adaposti orice formatie intelectuala, fara extreme, bineinteles. Pomenesc de doua ori cuvantul ”liberal”, asa incat as zice ca sunt mai mult de centru. Totusi, cam subtire, cred ca nu au inca ideologi seriosi sa lamureasca lucrurile.

    • Avem oameni de stânga, de dreapta, de centru…mai sunt și din ăia care fac lucrurile cum trebuie, fără ideologie. E cam vremea să renunțăm la stereotipuri.
      Asta cu ideologia e că și cum ai spune că doar oameniireligioși

    • @Gabriela Constantinescu: Exact asa era si marxismul. Ca la ghicitoare. Iti spune ceva care se potriveste absolut la orice se intampla.

  14. Afară cu sekurikii oligarhi din viața publică!

  15. Citat din articol : „Potrivit legii, președintele este obligat sa îi invite pe toți purtătorii Ordinului. Retragerea decorației o inițiază consiliul de onoare al ordinului”!
    În aceasta situație, ce propuneți să facă președintele????

    • @Bloody Mary. Ar trebui sa cunoastem legea, sa vedem ce risca presedintele daca n-o respecta. Prezenta acestui individ la o ceremonie la Cotroceni este un afront la adresa romanilor. Pe de alta parte e un non sens sa-l anchetezi pe Iliescu in dosarul revolutiei si mineriadelor si in acelasi timp sa-i respecti o decizie proasta-a decorat un individ viitor penal.

    • Argumentare de 2 bani. Draknea e in puscarie, insa legea clocita de el si serban nicolae, cea referitoare la aducerea aurului in Romania, ar fi in functiune, daca nu o trimitea presedintele inapoi parlamentului de kkt.

    • @ Bloody Mary & co.
      Ar trebui să cunoaștem pe ,,onorabilii” membri ai Consiliului de Onoare ai Ordinului; invectivele din prezentele comentarii trebuie să li se adreseze lor. La fel nelămuririle. Însă onoarea lor este prea prea în înălțimi pentru a auzi ori a vedea doleanțele unor plebei ca noi, incapabili să înțelegem ce înseamnă cu adevărat ,,onoare” și, vorba mentorului lu’ Năstase, ,,încremeniți în proiect” încît nici nu acceptăm definiția lu’ ,,onoare” pe care ei și-o atîrnă-n piept chiar.

  16. Greu, greu sa fii infractor si in acelasi timp cea mai inteligenta persoana din camera.
    M.F.-ing Breakin Bad Adrian!

    • Postac istoric, si cui i-a folosit inteligenta aia in afara de el si neamul lui, pentru hotiile pe care le-a facut? Nesimtitule, dispari de-aici!

  17. Ar fi putut sa-l invite si pe Dragnea ca sa vada toata lumea cu cine aveam de a face. A spus chiar el in ultima campanie electorala (pentru presedintele Romaniei) ca faptele vorbesc de la sine. Da, faptele vorbesc si nu vorbele, iar una din fapte este invitarea penalului Nastase la Cotroceni. Spune-mi cu cine te infratesti ca sa-ti spun cine esti. Multor lideri straini le-ar fi rusine sa apara in prezenta lui Nastase.

    • Alt dobitok care nu stie sa citeasca pana la sfarsit un articol!Bai,mai sunteti multi postaci cretini ,ca deja e prea mult,analfabetilor!

  18. Multor lideri straini le-ar fi rusine sa apara in prezenta infractorului Nastase, sau mai rau sa-l invite la o receptie. In SUA nici nu mai are voie sa intre pentru ca a fost condamnat penal. Nu il primesc intr-o intreaga tara, iar Iohannis il invita la Cotroceni. Spune-mi cu cine te-nfatesti ca sa-ti spun cine esti.

    • care nu stiu sa citeasca 5 randuri. PRESEDINTELE ESTE OBLIGAT SA II INVITE PE TOTI PURTATOTII ORDINULUI. Daca iti desenez, intelegi ca esti prost?

  19. S-a remarcat în mod deosebit Traian Băsescu, ?

  20. Nastase a fost condamnat formal si albit penal pentru o mica gainarie cu termopane din China, nu pentru marile ticalosii antinationale pentru care ar fi trebuit sa sfarseasca in fata unui pluton de executie, sau pe scaunul electric (resoul electric la nevoie).

  21. E bine totusi ca ati specificat ca nu poate refuza persoana,dar chiar e bine ca a venit,sa vada infractorul palatul unde spera sa ajunga dictator! Adio si-un praz verde,acum se poate intoarce la ouale sale ,ca mai intelept,slabe sanse!

  22. Daca ar fi refuzat prezenta lui Nastase, ce ar fi riscat Iohanis?…. intreb si eu.

    • Greva tuturor starurilor crucificate… și nu se cade, zău, făr’ de Mari Cruci la un președinte care duminecă de duminecă mere la slujba de la biserica creștină… unde-ar fi ,,iertarea aproapelui”? ,,Decît” vorbă goală?!

  23. Pt cei ce posteaza pe G4 media. Avem printre noi o postaca, propagandista pnl Gabriela Constantinescu, alias Corrie si alte nicknames pe G4 m si alte publicatii on line, care are misiunea de a ataca USR, PLUS si simpatizantii lor. Pagina ei de FB e plina de comentarii defaimatoare la adresa lui Barna, Ciolos si tot ce tine de Alianta 2020. Nu-i dati importanta.

    • Auzi, tu esti @sincer si alte nickname penibile care ma atacati constant, din vremuri imemoriale ale G4 Media. Am spus de 1000 de ori ca nu sunt postac, o mai spun si-a 1001 oara, iar pagina mea de fb nu este plina de porcariile pe care le scrii. Unde vezi tu in pagina mea de fb mizeriile pe care le scrii, postac infect?
      https://www.facebook.com/gabriela.constantinescu.64

    • Ba eu ii dau importanta,pentru ca vine cu argumente clare,spre deosebire de postaci ca tine, care inafara de lozinci tipic comuniste,alte argumente impotriva pnl si a presedintelui Iohannis nu aveti! A,mai aveti ceva ce va tradeaza apartenenta la ideologia comunista:pe langa ura de clasa si „curajul” de a posta sub anonimat!Cu ce drept critici pe cineva cu alte opinii daca nu vii cu argumente si nu ai curajul sa-ti asumi postarile,pardon,jignirile, anonimule? Stii macar ce simpatizezi la loozerii ciolos si barna,acesti fred si barney ai politicii ?

    • CORRIE pnlista esti o drona a jignirilor,susține pe Johannis si Pnl.
      E cumva o postaca Pnl plătită ??
      CORRIE Rusine.

  24. Societatea „Timisoara” a solicitat de vreo 3 ori in anul 2019 direct Președintelui Klaus Iohannis retragerea ordinului „Steaua Romaniei” unor infractori condamnati, printre ei fiind si Adrian Năstase.
    Oare Iohannis i-a invitat si pe alti beneficiari care încă au acest Ordin ce reprezintă cea mai înaltă distincție a statului român (in afara de cea rezervată șefilor de stat): Irina Jianu, Miron Mitrea, Serban Bradisteanu, turnatoarea Rodica Stănoiu, Remus Truica , Ion Stan, Eugen Badalan,Mihai Necolaiciuc etc? Toti s-au remarcat prin mari „servicii” aduse statului român: trafic de influență, delapidare banilor publici, coruptie la nivel inalt. Cica „Consiliul de Onoare al Ordinului „Steaua Romaniei” este format, conform presidency.ro:)))), din Ionel Haiduc, Costin Georgescu, Constantin Degeratu, Mircea Geoană, Ecaterina Andronescu si Gabriela Firea, LOL :))))))). Era însuși condamnatul Șerban Bradisteanu pana anul trecut:))).
    In 2018, acest”Consiliu de Onoare” se ocupa cu hărțuirea opozitiei: de exemplu, europarlamentarul USRPlus Cristian Preda a fost chemat sa-i dea explicații lui Firea, Androneasca et comp acuzat fiind de aceștia de”defaimare de tara” :))))))).
    Deci, erau si Miron Mitrea, Mihai Necolaiciuc si alti infractori la aceasta receptie? Că Președinția zice ca au dreptul si trebuie sa-i invite.:)))))

  25. S-a umplut g4media de postaci scatofili. Parca e pagina de fbk a lui mircea chiar el. Nu o sa ma obosesc sa citesc sau sa raspund. Spor la aratat ce aveti sub fusta.

  26. Greu de inteles decizia presedintelui. In nicio tara care respecta cetatenii, un personaj ca Nastase, condamnat penal si care a adus prejudicii grave economiei tarii, ar fi fost eliminat de la un eveniment de importanta nationala. In articol se invoca o lege, este inscrisa in Constitutie sau e lege interna a acelei Comisii ?

  27. Sunt toti prieteni buni
    Pnl va reface USL cu Psd in 2020.
    Ciolacul ciumpalacul e doar interimar..atat.
    Se întoarce Adrian Năstase în Psd .

  28. S-au activat iar focile pluseriste, iar se vatura cu rahat la greu, voi chiar aveti impresia ca puteti castiga urmatoarele alegeri cu postacii astia sinistri

  29. prostii de pe strada cred ca e sarbatoarea lor; de fapt e sarbatorea uselistilor.

  30. Pentru postcii oarecare :Ba eu ii dau importanta,pentru ca vine cu argumente clare,spre deosebire de postaci ca tine, care inafara de lozinci tipic comuniste,alte argumente impotriva pnl si a presedintelui Iohannis nu aveti! A,mai aveti ceva ce va tradeaza apartenenta la ideologia comunista:pe langa ura de clasa si „curajul” de a posta sub anonimat!Cu ce drept critici pe cineva cu alte opinii daca nu vii cu argumente si nu ai curajul sa-ti asumi postarile,pardon,jignirile, anonimule? Stii macar ce simpatizezi la loozerii ciolos si barna,acesti fred si barney ai politicii ?

  31. Consiliul de Onoare al Ordinului „Steaua Romaniei” trebuia sa ii retraga oridunul asa cum a facut-o cu altii. Dar ghici din cine este format Consiliul? Sunt 7 membrii, hai sa vedem: Serban Bradisteanu (va amimtiti?), Ecaterina Andronescu, Gabriela Firea, Mircea Geoana …
    Deci, cum sa se voteze impotriva lui Nastase de catre cei pe care i-a promovat chiar el?