Fostul premier al Moldovei, Iurie Leancă, ar fi primit plăți de 400.000 de dolari de la miliardarul Anatol Stati/ Un alt beneficiar, primarul din Ungheni (jud. Mureș) ce a primit peste jumătate de milion de dolari
În perioada octombrie 2009 – mai 2014, exact când a fost ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene şi apoi premier al Republicii Moldova, Iurie Leancă şi familia sa, ar fi primit circa 400.000 de dolari, de la o companie controlată de Anatol Stati şi familia, scrie tv8.md citând mold-street.com. De sume mai consistente a beneficiat primarul din Ungheni, Victor Prodan care a primit, împreună cu soția și fiica sa, mai bine de jumătate de milion de dolari.
Potrivit sursei citate, această informație este inclusă în noua cerere depusă de Kazahstan la Curtea de Apel Svea din Suedia în care se solicită anularea deciziei Tribunalului de Arbitraj din decembrie 2013, prin care statul kazah a fost obligat să plătească prejudicii de circa jumătate de miliard de dolari lui Anatol Stati şi părţile (companiile sale şi fiul Gabriel).
Documentul publicat de Ministerul Justiţiei din Kazahstan, conţine mai multe informaţii în care se susţine că Anatol Stati şi părţile ar fi scos prin firme offshore, zeci şi sute de milioane de dolari din activităţile în domeniul petrolier şi al gazelor naturale deţinute în această ţară, aducând în prag de faliment companiile sale.
Potrivit autorităţilor kazahe o parte din bani au fost cheltuiți de familia Stati pentru a „sponsoriza” politicieni din Kazahstan, Moldova, România, Kongo, Sudanul de Sud sau Irak (regiunea Kurdistan).
În Moldova beneficiar ar fi fost Iurie Leancă, ce a primit direct 35.000 de dolari, la care se adaugă 359.000 de dolari plătiți pe numele soției sala, Aida.
Politicianul din România menționat de autoritățile din Kazahstan este Victor Prodan, primar în orașul Ungheni din județul Mureș. Acestea ar fi beneficiat, în 2012-2016, de 34 de plăți care au totalizat 440.000 de dolari, la care se adaugă alte aproape 50.000 de dolari, contravaloarea unui sejur la un hotel de lux din Ucraina. Alți 120.000 de dolari ar fi primit soția și fiica primarului din Ungheni.
Anatol Stati este socotit cel mai bogat om din Moldova, cu o avere evaluată la 2 miliarde de dolari. Stati are afaceri în domeniul petrolului îndeosebi în Kazahstan și Sudan.
Foto: Iurie Leancă (Facebook)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii