G4Media.ro

Fostul premier britanic Theresa May anunţă că se retrage din Parlament, la…

Fostul premier britanic Theresa May anunţă că se retrage din Parlament, la alegerile legislative din acest an

Fostul premier britanic Theresa May a anunţat vineri că se va retrage, la alegerile legislative din acest an şi va pune astfel capăt unei cariere parlamentare de 27 de ani, în care a condus timp de trei ani Regatul Unit, în perioada tulbure a Brexitului, relatează The Associated Press, transmite News.ro.

Ea declară ziarului localMaidenhead Advertiser, că activitatea sa în lupta împotriva traficului de persoane şi sclaviei moderne îi consumă mult timp şi că şi-a ”dat seama, privind către viitor”, că nu va mai putea să fie în măsură să şi ”facă treaba” de deputată, aşa cum consideră că este ”corect şi merită alegătorii” săi.
 

 

From catchy slogans to those unforgettable moves, here are the highs and lows of Theresa May’s premiership.

Read more here: https://t.co/7UWqm6PxNf pic.twitter.com/pS07yMP2xZ — Sky News (@SkyNews) March 8, 2024 

Theresa May, în vârstă de 67 de ani, este o deputată din orăşelul Maidenhead, situat la vest de Londra, din 1997.

Ea a făcut parte din mai multe guverne şi a fost ministrul de Interne în perioada 2010-2016, înainte să fie aleasă drept şefă a Partidului Conservator şi premier după haosul provocat de referendumul din iunie 2016 prin care regatul a părăsit Uniunea Europeană (UE).
 

 

I wish @theresa_may well as she stands down.

As well as serving as my Home Secretary and then as PM, she did much to help modernise the Conservative Party and promote women in public life.

She has been the most dedicated of public servants. The House of Commons will miss her. pic.twitter.com/fhrBYds9LC
— David Cameron (@David_Cameron) March 8, 2024 

Ea a fost a doua femeie premier a regatului, după colega conservatoareMargaret Thatcher.

Brexitul i-a deraiat până la urmă mandatul şi a demisionat de la conducerea Partidului Conservator şi din funcţia de premier la jumătatea lui 2019, după ce a eşuat în mai multe rânduri să finalizeze divorţul cu UE într-un Parlament amarnic divizat.

Ea a avut relaţii tensionate cu preşedintele american de la acea vreme, Donald Trump, care a acuzat-o că a ”făcut praf” Brexitul.

Spre deosebire de alţi premieri, care s-au retras adesea rapid din Parlament la încheierea mandatului, Theresa May a rămas în Legislativ, fără sarcini guvernamentale, în timp ce trei succesori ai săi -Boris Johnson, Liz Truss şi Rishi Sunak – înfruntau consecinţele Brexitului.

Ea nu a ezitat să-şi critice unoeri în mod public succesorii populişti, mai ales pe Boris Johnson, ale cărei maşinaţiuni politice au condus la căderea sa.

Rishi Sunak scrie într-o postare pe X că Theresa May ”defineşte ceea ce înseamnă să fii un funcţionar public”.

El urmează să convoace alegeri până la sfârşitul acestui an şi să stabilească data acestora. El a anunţat că scrutinul va avea loc cel mai probabil în toamnă.

Ultimele sondaje arată că Partidul Conservator (Tories), aflat la putere din 2010, este devansat cu mult de Partidul Laburist (Labour), principakul partid din opoziţie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...