Fostul premier britanic Tony Blair spune că o eventuală revenire a Regatului Unit în UE este o chestiune pentru o „generaţie viitoare”
O eventuală revenire a Marii Britanii în Uniunea Europeană, de unde ea a ieşit după referendumul privind Brexit-ul din 2016, nu va fi posibilă decât după mulţi ani, consideră fostul premier britanic Tony Blair.
„Chestiunea de a şti dacă şi cum Marea Britanie ar putea reveni în UE aparţine unei generaţii viitoare. Cred că asta e realitatea”, a afirmat Tony Blair într-un interviu pentru agenţiile de presă AFP, ANSA, DPA şi EFE, de la biroul Institute for Global Change pe care îl conduce, în centrul Londrei, potrivit Agerpres.
Fostul lider laburist în vârstă de 69 de ani s-a opus ferm Brexit-ului, făcând în special campanie în Irlanda de Nord pentru a preveni consecinţele unei ieşiri din UE asupra păcii în provincie, zguduită de trei decenii de violenţe până la acordul de pace semnat în aprilie 1998, în urmă cu aproape 25 de ani.
Instituţiile din această provincie sunt paralizate de un an, în faţa boicotului partidului unionist DUP, care se opune dispoziţiilor post-Brexit în Irlanda de Nord.
„Cred că în prezent dezbaterea din Regatul Unit este mai degrabă despre cât de mult dorim să reconstruim o relaţie strânsă cu Europa, ceea ce cred că ar trebui să facem, şi sper că Partidul Laburist este de aceeaşi părere”, a spus Blair.
„Cred că sunt multe lucruri pe care le putem face împreună”, a adăugat el.
În opinia sa, Marea Britanie şi UE au mult subiecte comune de discutat, cum ar fi energia şi clima, cercetarea sau apărarea şi securitatea după invazia rusă din Ucraina.
„Cred că este foarte important să încercăm să cooperăm în materie de tehnologie”, a adăugat el.
„Dacă nu vom face asta, Europa, din care Regatul Unit face parte, va fi zdrobită de cei doi giganţi ai tehnologiilor, care sunt SUA şi China, şi poate chiar şi de un al treilea, India”, a mai spus fostul premier britanic.
„Sarcina imediată este de a regla problemele Brexit-ului, deoarece daunele sunt evidente”, a mai insistat Tony Blair, invocând dezamăgirea britanicilor faţă de dificultăţile economice, imigraţia ilegală sau problemele cu sistemul public de sănătate, despre care susţinătorii Brexit-ului au spus că vor fi rezolvate prin ieşirea din UE.
După tensiunile dintre UE şi Marea Britanie în timpul lui Boris Johnson, care a fost adeptul unei linii dure privind Brexit-ul, apoi în timpul mandatului efemer de premier al lui Liz Truss, actualul lider din Downing Street, Rishi Sunak, pare să îşi dorească o relaţie mai liniştită cu blocul comunitar.
El a încheiat recent un acord cu Bruxellesul pentru a ajusta regulile comerciale post-Brexit în Irlanda de Nord, precum şi un nou acord cu Franţa pentru a lupta împotriva imigraţiei clandestine.
Opoziţia laburistă, aflată pe primul loc în sondaje, cu mai puţin de doi ani până la viitoarele alegeri legislative, nu pune în discuţie ieşirea din UE, liderul său Keir Starmer promiţând „să facă să funcţioneze Brexit-ul” dacă va ajunge la putere.
„Cred că există o ambivalenţă în rândul multor oameni din Regatul Unit în privinţa Brexit-ului. Însă cred că, dacă oamenii văd problemele (determinat de Brexit), nu vor să se întoarcă la diviziunile create de această dezbatere”, a explicat Tony Blair.
„Prin urmare, înţeleg pe deplin poziţia laburiştilor”, a adăugat el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank