G4Media.ro

Fostul premier bulgar Boiko Borisov s-a întâlnit cu Donald Trump Jr. la…

Sursa foto: Chris duMond / Shutterstock Editorial / Profimedia

Fostul premier bulgar Boiko Borisov s-a întâlnit cu Donald Trump Jr. la Sofia. Fiul președintelui SUA, așteptat să vină în România

Fost premier bulgar și actual lider al partidului de guvernare GERB, Boiko Borisov, s-a întâlnit duminică cu Donald Trump Jr., înainte de începerea forumului de afaceri „Viziunea de afaceri a lui Trump 2025”. Borisov a fost văzut la Hotelul Balkan (Sheraton) în jurul orei 14:20, duminică, iar ulterior, partidul GERB a confirmat pentru „Mediapool” că el a avut o întâlnire cu Trump Jr, potrivit Mediapool, citat de Rador Radio România. Trump Jr. e așteptat să vină luni în România, o etapă în turul său în regiune.

La Sofia, Donald Trump Jr. a participat la forumul „Viziunea de afaceri a lui Trump 2025”, organizat de platforma internațională de criptomonede Nexo, care se judecă cu Bulgaria pentru peste 3 miliarde de dolari la Centrul Internațional pentru Soluționarea Litigiilor privind Investiile din cadrul Băncii Mondiale.

„Da, domnul Borisov a avut o întâlnire de lucru cu Donald Trump Jr. Nu putem dezvălui, în această etapă, detalii despre conversație și subiectele discutate fără acordul celeilalte părți”, a declarat echipa de PR a GERB pentru „Mediapool”. Înainte de Paște, liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat că Delian Peevski și Vladislav Goranov vor fi scoși de pe lista de sancțiuni Magnitsky. În acest moment, nu este clar dacă acest subiect s-a numărat printre cele discutate în cadrul întâlnirii.

Anterior, organizatorii din Bulgaria au informat că la forumul de afaceri din Bulgaria vor fi prezente persoane cu „invitații personale confirmate oficial”. În afară de Donald Trump Jr., la forum va participa și Gila Gamliel, ministrul israelian al Inovării, Științei și Tehnologiei, care va prezenta viziunea țării sale ca putere globală de top în domeniul inovării.

Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui american Donald Trump, a aterizat pe Aeroportul „Vasil Levski” cu un zbor de la Belgrad. În timp ce se afla încă în avion, Trump Jr. a avertizat că nu va coborî până când cameramanii și jurnaliștii nu vor părăsi pista. Era prevăzută o coferință de presă, la Hotelul Balkan, în jurul orei 17:00, iar acreditările pentru aceasta fuseseră făcute în zilele anterioare. Cu toate acestea, s-a dovedit că evenimentul pentru jurnaliști a fost amânat la cererea invitaților.

Anterior, Trump Jr. a fost în Ungaria și Serbia, unde s-a întâlnit cu ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto. Fiul președintelui american va vizita și România.

Vucic i-a pregătit o cină festivă cu un purcel de lapte lui Donald Trump Jr.

Donald Trump Jr. a ajuns în Bulgaria după o vizită în Serbia. Acolo a avut și o întâlnire cu președintele Aleksandar Vucic. Vucic a oferit și o cină pentru fiul președintelui american Donald Trump.

„Mulți străini spun, pe bună dreptate, că sunt un om dificil și nu e ușor să aibă o discuție cu mine, dar nimeni nu a spus vreodată că nu suntem ospitalieri. Am pregătit acest purceluș pentru Donald Trump Jr. Ar fi fost o prostie să-i oferim creveți sau pește de mare”, a scris Vucic pe Facebook.

La Belgrad, Trump Jr. s-a întâlnit cu lideri de afaceri, la Camera de Comerț a Serbiei.

Aceasta este de fapt a doua vizită a lui Donald Trump Jr. la Belgrad în ultimele șase săptămâni. El a fost în oraș pe 11 martie, când l-a intervievat pe președintele Vucic pentru podcastul său – Triggered with Don Jr.

Donald Trump Jr. a vizitat Belgradul și în timpul campaniei electorale a tatălui său, la sfârșitul lunii septembrie a anului trecut. „O discuție excelentă și deschisă a avut loc între reprezentanții mediului de afaceri sârbesc și Donald Trump Jr. Vă mulțumim pentru timpul acordat și oportunitatea de a prezenta câțiva dintre antreprenorii noștri remarcabili”, se arată în comunicatul Camerei de Comerț a Serbiei. 

Fiul președintelui american face un club de elită pentru bogați

Fiul președintelui american, Donald Trump Jr., și o serie de investitori mari vor să organizeze un club privat de elită pentru cei mai bogați reprezentanți ai mediului de afaceri și magnați din sectorul tehnologiei, în cadrul căruia aceștia vor putea intra în contact direct cu administrația președintelui american Donald Trump, a scris între timp „Politico”, citând surse proprii.

„Donald Trump Jr., precum și marele donator al campaniei prezidențiale a lui Trump, Omeed Malik, și alți câțiva investitori deschid un club doar pe bază de invitație pentru peste o jumătate de milion de dolari… Scopul lor este de a crea cel mai elitist club privat pe care l-a văzut vreodată Washingtonul, care să răspundă intereselor magnaților din tehnologie și ale magnaților din afaceri care doresc să își aprofundeze relațiile cu administrația Trump. Calitatea de membru doar pe bază de invitație și taxa de intrare prohibitivă au scopul de a garanta că directorii executivi de companii pot interacționa cu consilierii și membrii cabinetului lui Trump fără ochii curioși ai presei”, scrie publicația, citând persoane care cunosc situația.

Potrivit ziarului, clubul se va numi Executive Branch, iar printre proprietarii acestuia, pe lângă Trump Jr., se numără fiii trimisului special al președintelui SUA, Zack și Alex Witkoff, precum și partenerul de afaceri al lui Malik, Chris Buskirk.

Sursa: MEDIAPOOL / Rador Radio România / Traducerea: Mirela Petrescu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.