G4Media.ro

Fostul premier ceh Andrej Babis solicită un referendum privind staţionarea permanentă a…

Sursa foto: Twitter/ Andrej Babis

Fostul premier ceh Andrej Babis solicită un referendum privind staţionarea permanentă a trupelor americane pe teritoriul Republicii Cehe

Fostul prim-ministru ceh Andrej Babis cere desfăşurarea unui referendum asupra staţionării permanente de trupe americane pe teritoriul Republicii Cehe, a relatat marţi ziarul Lidove Noviny, citat de DPA, preluat de Agerpres.

Babis, în prezent în opoziţie, a spus că nu vede necesitatea unei prezenţe militare permanente a SUA, adăugând că subiectul este „extrem de sensibil” în lumina invadării Ucrainei de către Rusia.

Observatorii cred că şeful în vârstă de 67 de ani al formaţiunii politice ANO, creată de el însuşi, va candida la preşedinţia cehă în alegerile de anul viitor.

Ministerul Apărării ceh a precizat că în prezent nu există o cerere din partea Washingtonului pentru o bază şi nici un plan definit pentru o astfel de bază.

Cu toate acestea, există interes pentru o cooperare sporită cu Statele Unite în domeniul apărării, iar aceasta va fi examinată la o întâlnire planificată între ministrul ceh al apărării, Jana Cernochova, şi secretarul american al apărării, Lloyd Austin.

Statele Unite şi Slovacia, vecinul de est al Republicii Cehe, au ajuns recent la un acord privind cooperarea militară consolidată, inclusiv extinderea a două aerodromuri militare.

În urmă cu aproximativ 15 ani, planurile pentru instalarea unei părţi a scutului antirachetă al SUA pentru Europa pe terenul ceh de antrenament militar de la Brdy au condus la dezbateri şi proteste în ţară. Ideea a fost abandonată de administraţia fostului preşedinte american Barack Obama.

Republica Cehă a aderat la NATO în martie 1999, iar Slovacia cinci ani mai târziu.

Sursa foto: Twitter / Andrej Babis

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Cu mesajul asta in ziua de azi nu îl mai alege nimeni, ce naiba au in cap ăștia.

  2. Si la noi trebuia referendum, inclusiv pentru contractul acela intre armata ucrainiana si cea romana semnat de presedintele nostru pe blat si inclusiv pentru cedarea suveranitatii Romaniei in bazele americane de pe teritoriul nostru

    • bien ca stii matale de contracte blatuite , de covid nu ne mai zici nimic sau nu mai aveti tema?

  3. Si Romania ar trebui sa faca la fel

  4. Bai Babo-Babis si cine te apara bai in caz ca trimite Putin niste tancuri sau rachete la granitele Cehiei?

  5. E prea finuț cehul la faza asta, la noi nu s-a făcut niciun referendum care să ne întrebe dacă acceptăm să fim ocupați de armate ale unor țări NATO.