G4Media.ro

Fostul premier francez Edouard Philippe a fost plasat sub statut de martor…

sursa foto: Pexels/ Rafael Guimanares

Fostul premier francez Edouard Philippe a fost plasat sub statut de martor asistat în dosarul penal privind gestionarea pandemiei Covid. Statut intermediar între cel de martor și cel de acuzat

Fostul premier francez Edouard Philippe a fost audiat săptămâna aceasta la Curtea de Justiție a Republicii și a evitat punerea sub acuzare, primind statutul de ”martor asistat”, anunță BFM TV.

Edouard Philippe a fost plasat sub statut de martor asistat pentru „punerea în pericol a vieții altora” și „abținere voluntară de a lupta împotriva unei catastrofe” în contextul gestionării pandemiei Covid-19.

Acest statut este un statut intermediar între cel de martor și cel de acuzat și oferă drepturi în fața judecătorului de instrucție. De asemenea, se poate schimba pe parcursul procedurii.

Investigațiile sunt încă în curs de desfășurare

Fostul premier a fost audiat marțea trecută de cei trei judecători de instrucție din comisia de anchetă a CJR. „Contest cu fermitate acuzațiile care mi se aduc”, a declarat Edouard Philippe, acum primar în Le Havre.

Din iulie 2020, o anchetă judiciară pentru „punerea în pericol a vieții altora” și „omisiunea de a combate o catastrofă” este condusă de CJR și îi vizează pe fostul premier Edouard Philippe, pe fostul ministru al Sănătății Agnès Buzyn și pe succesorul acesteia, Olivier Véran.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. In Romania o astfel de ancheta judiciara ar fi bagat la puscarie jumate din Guvern pentru cele 120 Milioane de doze de Vaccin contractate desi Romania NU a folosit mai mult de 10 Milioane de doze!
    Bani aruncati, NU raspunde nimeni in Romania care se vrea in Schengen!!!!

    • Românii sunt prea primitivi ca să poată gestiona țara. În 1910, încă era o țară agrară. Românii sunt 44% analfabeți. Cum să facă treabă? N-ai cu cine în țara asta.

    • Nu sunt de acord cu generalizarea asta: in marile multinatioanle venite in Romania lucreaza romani, romani care respecta regulile, lucreaza serios(acolo NU „merge si-asa”!!), isi fac treaba cum trebuie si sunt apreciati!!!
      Numai ca in politica romaneasca astfel de oameni NU au loc deocamdata din cauza politrucilor bine infipti in toate structurile Statului roman, politruci care efectiv ar impiedica un angajat constiincios(venit dintr-o multinationala!) sa isi faca treaba in mod serios, asa cum facea la multinationala!
      „Sistemul” politrucilor te elimina, pur si simplu!
      Primenirea clasei politice romanesti(momentul cand profesionalismul si meritocratia vor deveni REGULA!!) va dura mult si bine, cred ca nici nepotelul nostru drag care se apropie de 5 anisori, nu va prinde SCHIMBAREA mult dorita in politica damboviteana….

  2. CENZURA !!!.