G4Media.ro

Fostul premier Mihail Kasianov, opozant al războiului din Ucraina, a fost declarat…

Sursa foto: Kirill Iskoldsky / MK.ru

Fostul premier Mihail Kasianov, opozant al războiului din Ucraina, a fost declarat „agent străin”

Justiţia rusă l-a declarat vineri pe fostul premier Mihail Kasianov, devenit oponent al puterii şi care a părăsit Rusia denunţând ofensiva din Ucraina, drept „agent străin”, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Numele lui Mihail Kasianov, care a fost primul şef de guvern al lui Vladimir Putin la începutul anilor 2000, apare acum în registrul „agenţilor străini” al Ministerului Justiţiei, termen infam care aminteşte de „duşmanul poporului” din epoca sovietică.

Ministerul îi reproşează lui Kasianov că „s-a opus operaţiunii militare speciale din Ucraina” şi că este „membru al Comitetului Anti-Război din Rusia, o asociaţie ale cărei activităţi vizează discreditarea politicii externe şi interne a Rusiei”.

Acest „comitet”, cu activităţi foarte limitate, a fost creat în 2022 în străinătate de mai mulţi oponenţi ruşi, printre care fostul oligarh în exil Mihail Hodorkovski.

Premier al lui Putin în primii săi ani la putere, din 2000 până în 2004, Kasianov a devenit apoi foarte critic la adresa preşedintelui rus.

În iunie 2022, el a declarat pentru AFP că nu-l mai recunoaşte pe Vladimir Putin cu care a lucrat, spunând că speră ca Rusia să revină într-o bună zi pe „calea democratică”.

Înainte de ofensiva din Ucraina, Kasianov a condus Partidul Libertăţii Poporului (PARNAS), un mic partid liberal. El a anunţat în iunie 2022 că a părăsit Rusia.

Statutul de „agent străin” impune constrângeri administrative grele persoanelor sau entităţilor în cauză, printre care un control regulat al surselor de finanţare. De asemenea, impune ca orice publicaţie, inclusiv pe reţelele sociale, să fie însoţită de eticheta „agent străin”.

Puterea rusă şi-a intensificat reprimarea oricărei voci disidente de la lansarea ofensivei împotriva Ucrainei în februarie 2022. Aproape toţi oponenţii de marcă sunt în închisoare sau în exil în străinătate, reaminteşte AFP. 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Misha 2% :-))))

  2. În împărăția crăcănatualui, orice este posibil.