G4Media.ro

Fostul președinte afgan Ashraf Ghani își apără decizia de a părăsi Afganistanul…

sursa foto: Facebook/ Ashraf Ghani

Fostul președinte afgan Ashraf Ghani își apără decizia de a părăsi Afganistanul când talibanii au capturat Kabul: „Numai când am decolat a devenit clar că plecăm. A fost cu adevărat brusc”

Fostul preşedinte al Afganistanului Ashraf Ghani şi-a apărat joi decizia de a pleca din ţară cu avionul la jumătatea lui august, când talibanii s-au apropiat de Kabul, relatează dpa, citată de Agerpres.

El a declarat pentru BBC că zborul cu care a plecat din ţară nu a fost unul planificat şi că a luat decizia pentru a evita vărsarea de sânge în oraş.

„În dimineaţa acelei zile, nu aveam nici cea mai mică idee că după-amiază târziu voi pleca”, a spus fostul preşedinte afgan.

Ashraf Ghani susţine că Hamdullah Mohib, consilierul său de securitate naţională, era „pur şi simplu îngrozit” şi i-a acordat „nu mai mult de două minute” pentru a decide ce vrea să facă. „Numai când am decolat a devenit clar că plecăm. Aşa că a fost cu adevărat brusc”, a mărturisit el.

Alte planuri de a pleca la Khost sau Jalalabad au fost abandonate, după ce preşedintelui i s-a spus că şi aceste oraşe au căzut în mâinile talibanilor.

Ashraf Ghani a fugit din Kabul pe 15 august, după ce talibanii au înconjurat capitala afgană în urma unui avans militar fulgerător în cadrul căruia toate capitalele provinciale au fost cucerite.

Reprezentanţii talibanilor au declarat atunci că nu aveau intenţia de a ataca oraşul, dar Ghani a afirmat pentru BBC că principalul său consilier de securitate i-a spus că talibanii şi-au încălcat angajamentul de a nu intra în Kabul.

Plecarea lui Ghani din ţară a însemnat că nu a fost posibil un transfer ordonat de putere şi talibanii pur şi simplu au umplut golul lăsat de administraţia afgană. Mulţi afgani îl acuză acum pe Ashraf Ghani, care se află în prezent în Emiratele Arabe Unite, că pur şi simplu i-a abandonat în mâinile talibanilor.

Fostul preşedinte afgan a argumentat însă că nu a avut de ales dacă dorea să salveze vieţi. Ghani a spus că a fost transformat într-un „ţap ispăşitor” pentru criza curentă şi haosul din Afganistan.

El a adăugat că a greşit atunci când a avut „încredere în partenerii internaţionali” care, susţine el, l-au pus permanent sub presiune şi i-au limitat autoritatea. Presupunerea că răbdarea comunităţii internaţionale va dura a fost „o uriaşă greşeală”, a explicat el.

Sursa foto: Facebook/ Ashraf Ghani

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Daca il avea consilier de securitate pe Stanculescu, nu mai ajungea el in Emirate!

  2. Ceausescu traia si azi daca accepta azil politic in SUA.

    • Sigur ca mai trăia. În 26 ianuarie ar fi împlinit 103 ani. Numai ca era cam șubred la 71 în 1989.

  3. Cred ca s-a pregatit de plecare de cand a vazut avansul talibanilor. Poate sa spuna ce vrea dar a fost responsabil pentru esecul democratiei in Afganistan pentru ca a acceptat coruptia si hotia. Cum sa ai ditamai armata bine echipata si antrenata si sa fie invinsa de tarani cu AK 47, daca nu era o armata numai pe hartie facuta pentru fonduri straine ?