Fostul preşedinte american Bill Clinton apără extinderea NATO spre Est: ”Sunt mai convins astăzi decât am fost atunci că noi am făcut ce trebuie”
Fostul preşedinte american Bill Clinton a apărat duminică extinderea NATO spre Est, spunând că a fost decizia corectă, în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, relatează DPA.
„Sunt mai convins astăzi decât am fost atunci că noi am făcut ce trebuie”, a declarat el pentru CNN.
„Am făcut ce trebuie la momentul potrivit. Dacă nu am fi făcut-o, criza ar fi putut apărea chiar mai repede”, a adăugat Clinton.
„Când am făcut ce am făcut, am oferit Rusiei nu doar un parteneriat special cu NATO, ci şi perspectiva unei eventuale apartenenţe la NATO, susţinând că cele mai mari probleme de securitate ale noastre în viitor urmau să vină de la actori non-statali sau de la state autoritare care vând capacităţi chimice, biologice şi nucleare grupurilor teroriste”, a spus el.
În urma prăbuşirii Uniunii Sovietice, ţările din Europa de Est au început să adere la NATO, primele fiind Cehia, Ungaria şi Polonia.
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu