G4Media.ro

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro a fost externat

Sursa foto: Twitter / Jair Bolsonaro

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro a fost externat

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro a fost externat de la spitalul din Florida, unde a fost internat pentru probleme abdominale, relatează AFP, citată de News.ro.

La scurt timp după ora 19:00 (0000 GMT miercuri), Jair Bolsonaro a coborât dintr-un vehicul cu o altă persoană şi a mers la casa din suburbiile oraşului Orlando, unde locuieşte din 30 decembrie.

Cu o zi înainte, fostul preşedinte de extremă-dreapta confirmase pe reţelele de socializare că a fost internat pentru o „aderenţă” intestinală, însoţindu-şi mesajul cu o fotografie cu el pe patul de spital.

Externarea sa din spital vine la două zile după luarea cu asalt duminică, de către mii de susţinători ai săi, al Palatului Prezidenţial, al Congresului şi al Curţii Supreme din Brazilia, în semn de protest faţă de înfrângerea sa la alegerile prezidenţiale din 2022 împotriva candidatului din stânga Lula.

Jair Bolsonaro a plecat din Brazilia în Florida cu două zile înainte de învestirea lui Lula, pe 1 ianuarie. El stă în casa unui fost luptător brazilian de MMA, José Aldo.

Bolsonaro, în vârstă de 67 de ani, are încă sechele grave de la un atac suferit în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2018, când un individ l-a înjunghiat, un atac care era să-l coste viaţa.

De atunci, din septembrie 2018, el a fost spitalizat de urgenţă şi operat de şase ori, pentru ocluzii, subocluzii sau aderenţe intestinale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...