G4Media.ro

Fostul președinte Nissan își susține nevinovăția în fața anchetatorilor. O „echipă secretă“…

Sursa: Japan-forward.com

Fostul președinte Nissan își susține nevinovăția în fața anchetatorilor. O „echipă secretă“ a companiei ar fi lucrat la dovedirea ilegalităților

Fostul preşedinte Nissan, Carlos Ghosn, concediat la începutul acestei săptămâni, a negat acuzaţiile potrivit cărora şi-ar fi subestimat veniturile în declaraţiile sale financiare, susţinând că nu a avut nicio intenţie să falsifice rapoarte, relatează AFP, transmite News.ro.

Omul de afaceri născut în Brazilia, care nu a vorbit public după arestarea sa, pe 19 noiembrie, le-a declarat anchetatorilor că nu a intenţionat să subevalueze veniturile raportate, a anunţat postul japonez de televiziune NHK, citat de AFP.

Potrivit unor surse, Ghosn nu s-a folosit de dreptul la tăcere, el susţinându-şi nevinovăţia în faţa acuzaţiilor de folosire în interes personal a banilor Nissan şi de subevaluare a veniturilor raportate.

Consiliul de Administraţie al Nissan l-a concediat pe Carlos Ghosn, după arestarea acestuia, sub acuzația de fraudă fiscală. (Detalii aici)

Ghosn și directorul Greg Kell sunt investigați de câteva luni. În ce-l privește pe Ghosn, ”au fost raportate numeroase acte de purtare abuzivă – ca de exemplu utilizarea fondurilor companiei în scop personal”, a arătat constructorul de mașini într-o declarație. Compania a evitat să ofere alte detalii.

Duminică, presa locală a scris că Nissan a creat, în acest an, o echipă „secretă“ pentru a dovedi acuzaţiile împotriva lui Carlos Ghosn.

Ghosn se află în prezent într-un centru de detenţie din Tokyo.

Foto: Carlos Ghosn (Japan-forward.com)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează