Fostul prim-ministru Mihai Tudose, invitat oficial să revină în PSD de către organizația din Brăila
Organizația din Brăila PSD a decis să adresez o invitație de a se înscrie în partid tuturor membrilor Pro România din județ care au demisionat recent din partidul condus de Victor Ponta. Invitația îl vizează în primul rând pe europarlamentarul Mihai Tudose, fost premier, care conducea organizația județeană a Pro România.
Conducerea organizației PSD Brăila s-a reunit sâmbătă pentru a lua o decizie oficială în ce-i privește pe demisionarii din Pro România.
”Biroul organizației județene a hotărât să adreseze invitația către cei care au activat în cadrul Pro România, membri și simpatizanți, către toți brăilenii care împărtășesc valorile social-democrate, de a adera la organizația PSD pentru ca împreună să îndeplinim proiectele sociale , economice și politice ale județului Brăila”, se arată într-un comunicat de presă semnat de președintele PSD Brăila, Ion Rotaru.
Mihai Tudose a demisionat pe 2 decembrie din Pro România, în urma unui conflict deschis cu Victor Ponta. Fostul premier Tudose, care a obținut în filiala din Brăila cel mai mare scor la europarlamentare, a intrat în coliziune cu Ponta după ce acesta îl acuzase că a negociat pentru votarea guvernului Ludovic Orban.
După schimburi de replici pe rețelele sociale, Tudose i-a cerut lui Ponta să demisioneze din partid însă, până la urmă, el a plecat din partid, urmat de întreaga organizație județeană Brăila.
În urmă cu câteva zile, președintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a anunțat că liberalii din județ sunt dispuși să-i primească în partid pe oamenii lui Tudose.
”Îmi doresc să stabilesc un contact cu cei care au reușit o performanță electorală destul de bună la Brăila și care, cu siguranță, ar putea să contribuie la ceea ce înseamnă proiectul Partidul Național Liberal pentru Brăila în anul electoral viitor”, a scris Dănăilă pe contul său de Facebook.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii