G4Media.ro

Fostul primar din Baia de Aramă, condamnat la 4 ani şi 4…

Sursa: pexels.com

Fostul primar din Baia de Aramă, condamnat la 4 ani şi 4 luni de închisoare pentru fraudă cu fonduri europene / Este la a doua condamnare, prima fiind pentru tăierea unei păduri a orașului

Fostul primar al orașului Baia de Aramă (județul Mehedinți), Rafael Dunărințu, a fost condamnat pentru a doua oară la închisoare, după ce Curtea de Apel Craiova a decis să mențină o pedeapsă de 4 ani și 4 luni de închisoare stabilită de Tribunalul Mehedinți, scrie Gazeta de Sud.

El se afla deja în spatele gratiilor unde executa o pedeapsă mai veche, de 3 ani și 4 luni, cele două pedepse fiind contopite. În acest dosar a fost acuzat că a defrișat ilegal o pădure pentru a amenaja un patinoar. Firma care s-a ocupat de tăierea copacilor a fost cea unde a fost administrator, până să fie ales primar. Prejudiciul în acest caz este în valoare de 39.108,45 lei.

În ultimul dosar, Dunărințu a fost găsit vinovat pentru că a încasat ilegal o subvenție APIA de circa 172.931,80 lei.

Conform publicației Gorjeanul, Dunărințu are pe rolul instanțelor de judecată și un al treilea dosar penal, în care este judecat pentru același gen de fapte de corupție, dosarul fiind instrumentat de DNA.

Ionel-Rafael Dunărințu a câștigat alegerile pentru Primăria Baia de Aramă în 2016, candidând din partea PSD. A obținut atunci 1.623 de voturi din 2.544 voturi valabil exprimate (67,09%). Patru ani mai târziu a candidat din nou, însă din partea Partidului Pro România. Nu a mai reușit să convingă decât 514 cetățeni, 19,29% din voturile exprimate.

Sursa: pexels.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Pt. padure sa stea cat timp ii ia sa se refaca identic.

  2. (ca sa impac baiatul de mai sus, mi se pare Dumnezeeste de corect)

  3. Merita un nou mandat, e un om care stie ce e valoarea si o foloseste…. in interese personal, evident 🙂

  4. PSD, nici în pușcării nu mai ai loc de ei.
    Acum se vede de ce nu putem trăi.
    Salarii mici, muncă multă.
    Iar după 35 40 de ani de muncă mori de foame la pensie, asta doar pentru ca acești nenorociți sa fure bani cu vagonul.
    Furt după furt, Corupție cât cuprinde.
    Acum la vila Lac se bun la punct iar împărțitul a 30 Miliarde de Euro.
    PUPAT PIAȚA ENDEMPENDENȚEI, DUPĂ CARE VA URMA DIVORȚUL SCANDALOS ÎN PARLAMENT.