G4Media.ro

Fostul rege al Spaniei a achitat o datorie fiscală de patru milioane…

sursa foto: AGERPRES/ EPA/ Juanjo Martin

Fostul rege al Spaniei a achitat o datorie fiscală de patru milioane de euro/ Juan Carlos a fugit în Emiratele Arabe Unite de frica procurorilor anticorupție

Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, care a fost subiect de scandal şi care trăieşte acum în exil, a achitat o datorie fiscală în Spania de peste patru milioane de euro, conform informaţiilor apărute joi în cotidianul El Pais, transmite AFP, citată de Agerpres.

Restanţele fiscale erau datorate pentru valoarea zborurilor de care regele beneficiase până în 2018 din partea unei companii de zbor private, dar pe care nu le declarase, spune cotidianul, care citează „surse informate”.

Fostul suveran, care a condus Spania între 1975 până în 2014, şi care în august a plecat în exil în Emiratele Arabe Unite, a plătit din proprie iniţiativă o primă datorie fiscală în valoare de aproape 680.000 euro în luna decembrie.

Această datorie era consecinţa unei declaraţii fiscale asupra veniturilor nedeclarate anterior.

O anchetă anticorupţie a dezvăluită în noiembrie faptul că fostul monarh a utilizat carduri de credit legate de conturi bancare pe numele unui antreprenor mexican şi a unui ofiţer al forţelor aeriene armate spaniole.

Potrivit unor surse judiciare, această investigaţie îşi propune să stabilească dacă Juan Carlos a folosit numele altor persoane pentru a spăla bani după 2014, anul abdicării sale şi, prin urmare, a încetării imunităţii sale ca şef de stat.

Alte două anchete juridice vizează finanţele fostului rege. Una îşi propune să stabilească dacă Juan Carlos a obţinut un comision în contextul atribuirii unui contract companiilor spaniole pentru a construi un tren de mare viteză în Arabia Saudită în 2011. Cealaltă anchetă, deschisă ca urmare a unui raport al serviciului de prevenire a spălării banilor, este încredinţată Curţii Supreme, singura abilitată să judece un fost suveran.

sursa foto: AGERPRES/ EPA/ Juanjo Martin

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Daca MS regele Juan Carlos al Spaniei care a scos Spania din fascism este tras la raspundere pentru nimicuri(la nivelul lui) pe evaziune, atunci de ce Iliescu nu este in puscarie pentru ce s-a intamplat de craciun in ’89, la mideriade, caritasul si noii bogatasi numiti personal de el, care sunt responabili si distrugerea economiei? Apoi de chiorul si flota care facea 3 miliarde, nu milioane de dolari doar ca fier vechi ce sa mai vorbim?

    Fiul meu cel mare, mi-a povestit ca prima lui amintire cu mine este cand ii era foame si zicea ca vrea lapte la care eu i-asi fi raspuns ca nu am la care a intebat de ce si eu am raspuns ca din cauza lui Iliescu… Nu am fost in stare sa ma trezesc atunci la realitate…

  2. Ce minciună. E clar că a plecat din Spania la înțelegere cu autoritățile statului, nu de frica nimănui, tocmai ca imaginea țării să nu aibă de suferit. Jenant: folosim orice, ca să umflăm ideologia dominantă de la noi?

    Jalnicilor.